Eduardo Maicas (n. 9 noiembrie 1950, în cartierul Parque Avellaneda din  Buenos Aires – 2 august 2018,Buenos Aires )  a fost un caricaturist, grafician umorist și scenarist argentinian. A lucrat pentru media grafică, la radio și a scris scenarii pline de umor pentru televiziune  , atât  pentru adulți, cât și pentru copii.

De mic copil Eduardo a fost atras de desen,fiind pasionat de ilustrațiile faimoaselor reviste Patoruzú și Rico Tipo și pe care tatăl său i le aducea acasă. A citit și aventurile lui Donald Duck ,desenat și scenografiat de Carl Barks,dar cel mai mult aveau să-l  fascineze poveștile suprarealiste ,precum El Eternauta ,cu care au  apărut în revista Hora Cero și pe care Eduardo a avut privilegiul să le  citească la doar 7 ani.

În ciuda împotrivirii familiei de a studia desenul,Eduardo, aproape în secret, a trimis cererea de a face un curs de desen  la distanță.  În cele din urmă a mers să studieze la Escuela Panamericana de Arte ( Școala Pan Americană de Artă),cunoscând faptul  că Institutul avea niște profesori excepționali. În ultimul an de studii a avut o înclinație publicitară, care l-a făcut să se angajeze  la o agenție publicitară și unde avea să lucreze timp de doisprezece ani. Deși nu i-a plăcut publicitatea, artistul  a recunoscut că a învățat multe lucruri pe care le-a folosit ulterior în profesia sa de umorist grafic.

Primul său desen a apărut în Oeste Semanal, o publicație zilnică din San Justo.Mai târziu, primele sale benzi desenate au apărut în revista Patoruzú (una dintre lecturile sale preferate de copil).Artiștii care l-au motivat pentru desen au fost marii profesioniști din acea vreme: Quinterno, Ferro, Battaglia, Divito, Pratt, Salinas, Solano López.În afara marilor profesioniști,o influență benefică a avut asupra sa  o mătușă a  care  desena și picta cu pastel.

Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului Maicas și-a dat seama că se exprimă mai bine prin scris, așa că s-a dedicat scrierii scenariilor umoristice.

Domeniul umorului negru din Sex Humor l-a convins pe Pipi Sposito să-l ducă pe paginile revistei Fierro, unde a participat la realizarea  seriei de benzi desenate  La calavera de Hamlet , care va fi ulterior dezvoltată în seria Barrio Gris, din 2009.

În mediul grafic, a publicat în revistele argentiniene Hum® și Sex Hum® – unde a fost și coordonator al echipei de creație – Satiricón având ca editor pe  Oscar Blotta (fiul), Libre, Somos, Feriado Nacional, El Gráfico, Tía Vicenta, Fierro, Pitos y Flautas a lui Julio Olivera, El Ratón de Occidente   a lui Blotta, Media Suela a lui Geno Díaz, Comic.ar, Humi, Genios, Laberintos și Billiken;în revista spaniolă El Jueves; și în ziarele La Razón, El Cronista Comercial, La Prensa, suplimentul NO al ziarului  Página / 12 și La Voz.

În 2013 a fost lansată revista La Clinica del Doctor Cureta, la care a participat împreună cu mulți alți umoriști grafici. Timp de douăzeci de ani, Eduardo Maicas a scris scenarii împreună cu  Carlos Trillo și caricaturistul Jordi Bernet pentru banda desenată Clara de Noche,ca după moartea lui Trillo să le scrie singur ; Această bandă desenată a fost publicată în ziarul  Página / 12 din Buenos Aires și, de asemenea, în Spania, unde a continuat să apară atunci când nu mai era publicată în Argentina,fiind tradusă în mai multe limbi: engleză, franceză, germană, olandeză și greacă.

În 1990 a început să lucreze la radio. Timp d unsprezece ani a participat ca umorist la Radio Rivadavia, în programul Contacto directo al lui Santo Biasatti, imitând stilul poetului Héctor Gagliardi,iar pentru  La Radio Belgrano a scris scenarii pentru programul En ayunas a  lui Jorge Guinzburg și Carlos Abrevaya.

La televiziune a scris scenarii pentru programele de pe Canalul 13: Sin Red – El show de los enanos malditos , Tres tristes tigres del Trece,Peor es nada și Yo,Matias.

A fost co-gazdă ,împreună  cu Juan Sasturain, pentru un ciclu de emisiuni la Canal Encuentro cu titlul  Plop! Caeté de risa, în care cei doi au  aprofundat  istoria umorului desenat în Argentina, prin intermediul mass-media și a unor autori și personaje emblematice, începând cu ultima treime a secolului al XIX – lea.

A fost profesor de benzi desenate și desen umoristic, cu o lungă activitate didactică, susținând prelegeri și conferințe în multe orașe ale Argentinei. A fost membru al conducerii Unión de Trabajadores de Prensa de Buenos Aires (UTPBA) (”Uniunea Muncitorilor de Presă din Buenos Aires (UTPBA) și membru al Comisión de Colaboradores.

Eduardo Maicas a murit în dimineața zilei de 2 august 2018, în apartamentul său din cartierul Caballito, în urma unui stop cardiac. Avea 67 de ani. Până cu o zi înainte, și-a menținut rutina preocupărilor zilnice în atelierul său, înconjurat de creioane  cu grafit, caiete, figuri de supereroi și fotografii ale colegilor și prietenilor.

 

Benzi desenate

 

Scenarii :

 
1992 – Clara .. de noche. Página/12 y El Jueves (España). Dibujos: Jordi Bernet.
2008 – Barrio gris. Revista Fierro. Dibujos de Pipi Sposito. Humor negro.
            – La calavera de Hamlet. Revista Fierro.
            – La barra de Humi. Revista Humi. Dibujos de Raúl Fortín.
2006 – Torni Yo. Revista Genios. Con Carlos Trillo. Dibujos de Gustavo Sala.
            – Ele. Revista Genios. Dibujos de Lucas Varela.
            – La banda de Genios. Revista Genios. Dibujos de Pablo Túnica.
            – Mariano invisible. Revista Genios. Dibujos de Horacio Domingues.
            – El monstruo estudioso. Cuento. Ilustraciones de Matías Trillo.
            – Yironside. Revista Sex Hum®.
            – Bolas de acero.
            – El Rope y el gusanito. Revista Humi.
            – El Rope y el Gusa Nito. Revista Billiken.
            – Guido y familia. Diario La Prensa.
            – El conejo de Alicia

Cărți

2015 – Barrio Gris. Guion: Eduardo Maicas. Dibujos: Pipi Spósito.
2010 – Torni Yo. Guion: Carlos Trillo y Eduardo Maicas. Dibujos: Gustavo Sala.
2009 – Maicas le pega con la de palo. Humor futbolístico.
            – Manual de sexo argentino.
1995 – No está muerto quien dibuja. Humor negro.
1988 – Siete años de Maica… nas.
1984 – Maicas programado.

Ilustrații

Reflexiones machistas, de Héctor García Blanco; ilustrado por Tabaré, Alfredo Grondona White y Maicas.
El abrazo del ocio, de Juan José Panno y Carolina Fernández.
Locución: el entrenador personal, de Alejandro Guevara.

Premii

1992 – Premiul acordat de Alianța Franceză din Argentina. Concursul pentru a marca 500 de ani de la descoperirea Americii. Umor grafic.
A fost nominalizat  de două ori la premiul Martín Fierro pentru  activitatea sa de la radio ,la categoria ”Labor cómica y humorística” în 1959 și 1996.
2001 – Premiul I la concursul Turismovision, la Stuttgart, Germania. Umor grafic.
2014 –Premiul pentru întreaga activitate , acordat de Banda Dibujada (mișcare culturală pentru promovarea  benzilor  desenate pentru copii și tineret.
2016 – Distins ca personalitate remarcabilă a Culturii de Legislativul Porteña.