Georges Wolinski s-a născut pe 28 iunie 1934 în Tunis, dintr-un tată evreu polonez (Siegfried Wolinski, ) şi o mamă franco-italiană ( Lola Bembaron), naturalizaţi francezi prin căsătorie. Pe când avea doi ani, a fost marcat de prima dramă :tatăl său care a înfiinţat o „uzină de fier forjat” în Tunis, era asasinat de unul dintre muncitori, pe care tocmai îl concediase,iar mama sa a fost trimisă la un sanatoriu de tuberculoză în Franța; el a fost crescut de bunicii săi materni și nu s-a alăturat mamei sale recăsătorită până la vârsta de 13 ani.”Mi-a marcat viaţa”, mărturisea Wolinski. „Unchiul Victor” va deveni tatăul său „surogat”.
Desenul, pe care-l practica de la vârsta de cinci ani, va acţiona ca „un refugiu”, mărturisea artistul, iar bunicul său, un comerciant, îi furniza hârtia de desenat – „coli de împachetat prăjituri”.
A studiat arhitectura la Paris și imediat după absolvire a început să deseneze. Sexul, femeia şi cuplul sunt subiectele predilecte ale lui Georges Wolinski. Cu toate acestea, desenul este mai întâi marginal. El va lucra, în tinereţe, în atelierul de galanterie al socrilor, la Fontenay-sous-bois, o activitate în care mărturisea că era „nul”.
Dar viaţa îl marchează din nou. Prima sa soţie,Jacqueline Saba poreclită ”Kean” (cu care era căsătorit din 1961), moare într-un accident de maşină în 1966, lăsându-l singur cu cele două fiice ( Frederica și Natacha)
În 1958 a început colaborarea cu revista „Rustică”, iar din 1960 desenează și caricaturi cu teme politice.
Între timp face Războiul în Algeria şi trimite un desen la François Cavana. Acesta va fi publicat în primul număr al Hara Kiri, „stămoşul” lui Charlie Hebdo. Intră în echipa publicaţiei satirice în 1961,desenând ilustrații de presă cu teme politice, dar și erotice. A fost editor-coordonator al revistei din 1961 până în 1970.
În 1968 lucrează pentru ” Le Journal du dimanche”, unde a întâlnit-o pe Maryse Bachère,cea de-a doua soție cu care va avea o fată,Elsa.
În mai 1968, în timpul revoltelor studențești, Wolinski înființează revista satirică „L’Enragé” alături de Jean-Jacques Pauvert și Siné.
La începutul anilor 1970, Wolinski colaborează cu artistul Georges Pichard, pentru a crea „Paulette”, supliment care a fost distribuit împreună cu „Charlie Hebdo” și a stârnit reacții puternice la momentul primei apariții. Wolinski a fost redactor al revistei „Charlie Hebdo până în 1981.
Perioada de glorie a artistului este anul 1968. „Datorez mult lui mai ’68”, spunea Wolinski, dorindu-şi „să nu uităm această perioadă formidabilă”. Este perioada în care se descoperă ca desenator politic, în care devine un „turbat” de stânga. De atunci a frecventat numai oameni de stânga – „oamenii de dreapta mă enervează”, mărturisea el. Tot în această perioadă se angajează la JDD şi o cunoaşte pe a doua sa soţie, Maryse, jurnalistă la săptămânal.
În mai 1968, în timpul revoltelor studențești, Wolinski a înființat revista satirică „L’Enragé”, alături de Jean-Jacques Pauvert și Siné. A fost, de asemenea, redactor-șef al revistei „Charlie Mensuel”. Creațiile lui Wolinski au apărut și în „Action”, „Paris-Presse”, „La Gueule Ouverte”, „L’ Humanité”, „Libération”,„Phosphore”, „Paris-Match”, „L’Écho des savanes” și „Charlie Hebdo”.

Georges Wolinski a fost un artist francez care a creat proiecte originale pe parcursul unei cariere fulminante de peste 50 de ani. Colecția sa de caricaturi  a intrat in Biblioteca Națională a Franței (cunoscută sub denumirea de BNF).Desenele și schițele lui Wolinski au fost  publicate în peste 40 de ziare și reviste  și în  aproximativ 100 de cărți. Artistul  a creat reclame și postere și a experimentat și alte forme de artă, cum ar fi teatru, film și televiziune.

În ianuarie 2015, împreună cu alți șapte colegi, Georges Wolinski a fost victima atacului terorist din redacția săptămânalului satiric „Charlie Hebdo”, unde și-a pierdut viața.
 
ALBUME:
Histoires lamentables(1965)
Ils ne pensent qu’à ça(1967)
Je ne veux pas mourir idiot(1968)
Hit parade(1969)
Je ne pense qu’à ça !(3 tomes, 1969 à 1972)
Il n’y a pas que la politique dans la vie…(1970)
La Vie compliquée de Georges le tueur(1970)
Paulette(sept tomes, 1971 à 1984 ; scénariste uniquement, dessin de Georges Pichard)
On ne connait pas notre bonheur(1972)
C’est pas normal(1973)
Il ne faut pas rêver(1974)
Les Français me font rire(1975)
Giscard n’est pas drôle(1976)
C’est dur d’être patron(1977)
Cactus Joe(1977)
Wolinski dans l’Huma(3 tomes, 1977 à 1980)
Dessins dans l’air(1979)
J’étais un sale phallocrate(1979)
Mon corps est à elles(1979)
La Reine des pommes (1979 ; d’après le roman de Chester Himes)
Dessins dans l’air(1979)
À bas l’amour copain !(1980)
Ah, la crise !(1981)
Carnets de croquis 1965-1966(1981)
Les Pensées(1981)
La Divine sieste de papa(2 albums, 1981 et 1987, scénario avec Maryse Wolinski)
Les Romans photos du professeur Choron(1981, co-scénariste uniquement)
Tout est politique(1981)
À gauche, toute !(1982)
La Bague au doigt(1982)
Junior(1983)
Aïe !(1984)
On a gagné !(1985)
Tu m’aimes ?(1985)
Je cohabite !(1986)
Le Programme de la droite(1986)
Bonne Année(1987)
Gaston la bite(1987)
Il n’y a plus d’hommes !(1988)
Plus on en parle … (1989)
Tout va trop vite !(1990)
Elles ne pensent qu’à ça !(1991)
J’hallucine !(1981)
Les Socialos(1991)
Vous en êtes encore là, vous ?(1992)
La Morale(1992)
Le Bal des ringards(1993)
Dis-moi que tu m’aimes !(1993)
Les Cocos(1994)
Enfin, des vrais hommes !(1994)
Scoopette(1994)
Il n’y a plus de valeurs !(1995)
Nous sommes en train de nous en sortir(1995)
Sacré Mitterrand ! (1996)
Sexuellement correct ! (1996)
Viva Chiapas(1996)
Cause toujours ! (1997)
Fais-moi plaisir(1997)
Monsieur Paul à Cuba(1998)
Trop beau pour être vrai ! (1998)
Pauvres chéries !(1999)
Sales gosses(1999)
Brèves sucrées et salées de salons de thé(2000)
Salut les filles !(2000)
Mes aveux(2000)
Le Sens de l’humour (2000)
Je montre tout !(2001)
Pauvres mecs ! (2001)
Tout est bon dans l’homme(2001)
Les Droits de la femme (et de l’homme) (2002)
Le Meilleur de Wolinski(2002)
Les Secrets d’un couple heureux(2003)
Demain, il fera jour(2004)
Une vie compliquée(2004)
C’est la faute à la société(2006)
Carnets de voyage(2006)
La Success story du président(2006)
Bonne Fête Nicolas(2007)
Merci Hannukah Harry(2007 ; scénario : Pierre-Philippe Barkats)
La France se tâte(2008)
Les Femmes sont des hommes comme les autres(2009)
Pitié pour Wolinski(2010)
La Sexualité des Français(2010)
Vive la France !(2013)
Les Villages des femmes(2014)
Le bonheur est un métier, Glénat (2016, posthume)
 
TEATRU :
1968 –  ”Nu vreau să mor prost”, după albumul său  de benzi desenate cu același nume, pusă în scenă la ”Théâtre des Arts” din Paris, de Claude Confortès;
1969 – ”Mă gândesc doar la asta”, piesă după cartea de benzi desenate cu același nume ,scrisă  împreună cu Claude Confortès și pusă în scenă de Confortès la ”Théâtre Gramont” din Paris;
CINEMA :
A desenat posterele pentru filmele ”Un moment d’égarement ”și  ”Le Roi des cons”;
Scenarist și dialoghist al filmului ”The Cowboy” (1985);
Scenaristul filmului  ”Elles ne pensent qu’à ça…” regizat de Charlotte Dubreuil și lansat în 1994;
 
PREMII :
 1998 – Premiul Internațional de Umor din Spania, Gat Perich, pentru toată activitatea2;
 2005 – Legiunea de Onoare
Marele Premiu al orașului Angoulême, pentru toată activitatea;