Glen Hanson ( născut în Toronto,Canada) este un ilustrator,autor de benzi desenate , scenarist ,regizor și caricaturist canadian, care s-a făcut cunoscut mai ales  în ilustrație și animație.

Artistul a încântat comunitatea LGBT cu  caricaturile sale  provocatoare , uneori obscene,  dar pentru acest artist gay, caricatura este doar una din  fațetele sale ca artist.Arta lui reflectă tendințele actuale ale culturii pop și aduce un omagiu personalităților artistice  de ieri și de azi, care au modelat și influențat  divertismentul și cultura pop.

Încă  de mic copil, Glen a fost fascinat  de desen. ”Am desenat tot timpul… Când eram la școală  desenam, când eram acasă  desenam, când mama mă trimitea afară să mă joc , desenam…”, își amintește artistul.Mai târziu a fost  atras de filmele de animație ale lui  Disney și Hanna Barbera ,iar în adolescență   a fost fascinat de aventurile super-eroilor din benzile desenate.

Glen a absolvit  Școala de Animație din Toronto,fiind influențat   de o gamă largă de lucruri creatoare : de la ilustratori și caticaturiști   faimoși ,până la starurile  din lumea  muzicii, dansului, filmelor și modei.

Puteți să-i recunoașteți stilul și semnătura oriunde – de la reclamele de pe pistele de atletism ,  emisiunile TV de desene animate,  magazinele de jucării,rafturile de cărți din librării și până la  cutiile  de parfumuri  ale  boutique-urilor – Glen Hanson este pretutindeni,adeseori artistul fiind comparat  cu o mașină de produs  marketing !

Ilustrațiile și benzile sale desenate  au apărut într-o varietate de publicații din întreaga lume, printre care BRITISH VOGUE și GQ, ENTERTAINMENT WEEKLY, NEWSWEEK, THE WALL ST. JOURNAL, MAXIM, VARIETY , D.C. COMICS și în paginile  cărților  la  editurile RANDOM HOUSE, KENSINGTON, HARLEQUIN , cea mai recentă fiind ”Goddess Girls” ( ”Fetele Zeiței”) la editura  SIMON & SCHUSTER. Grupul său de clienți din publicitate  include TIMEX, GRAND MARNIER, McDonald’s și SUNSILK.

”În primii 60 de ani ai secolului XX, toate reclamele erau ilustrative.. Fiecare anunț publicitar  a fost ilustrat, indiferent de produs. Chiar și în anii 90 au fost încă ilustrate coperți ale  Ghidul TV. Am fost destul de norocos să obțin cinci ilustrații în Ghidul TV pentru ultima serie din ”Seinfeld ”din 1998.Puțini sunt cei care se ma încumetă să facă ilustrație…De când  paparazzii au preluat ilustrația,publicațiile nu mai sunt la fel de interesate…”-declara într-un interviu artistul.

Împreună cu Allan Charles Neuwirth,Hanson  a creat faimoasele benzi desenate ”Chelsea Boys”.De asemenea,ilustrațiile sale au fost folosite ca brand pe  cutiile celebrelor păpuși „MONSTER HIGH” și MATTEL . A creat afișe și postere pentru muzica hit-urilor trupei „ALTAR BOYZ”, pentru show-ul lui Seth Rudetsky ” intitulat SETH’S BIG FAT BROADWAY SHOW” și pentru albumele formațiilor rock ”PURPLE MUSIC” și ”BLINK 182” pentru care Glen a primit un certificat de excelență de la Institutul American de Arte Grafice. În 2009, a  regizat filmul  muzical  animat „Ghost Town” pentru artiștii de la Universal Music .

În toată America de Nord, imaginile lui Glen împodobesc cutii de cadouri și postere tipărite pentru produsele BOD . De asemenea, grafica lui a apărut pe o serie de tricouri, ca parte a colecțiilor de primăvară și toamnă  ale designerului european pentru bărbați, ANDREW MACKENZIE. Ilustrațiile create de Glen pentru colecțiile respective au fost prezentate atât în ​​revistele L’UOMO VOGUE, cât și în revistele FLAUNT și REV JEANS din  Italia.

În animație, Glen a început prin a crea personaje pentru serialele TV de desene animate BABAR, BEETLEJUICE și DARIA. În 2000 a fost nominalizat la un premiu ANNIE pentru regia și scenografia serialului SPY GROOVE ,artistul  realizând  de atunci multe spectacole pentru NICKELODEON, FILM ROMAN, STUDIO B, și DISNEY.