Carlos Loiseau (9 noiembrie 1948 – 8 mai 2012) cu numele de artist CALOI a fost un desenator,ilustrator,caricaturist,autor de benzi desenate, scenarist și regizor de film și televiziune argentinian. A fost creatorul celebrului personaj Clemente și  autorul serialului clasic de televiziune „Caloi en su tinta” .

Loiseau s-a născut în nord-vestul provinciei Salta și de la vîrsta de 6 ani a crescut în  Adrogué și Buenos Aires.Adoptând un pseudonim portmanteau ( „Caloi” este format din primele două litere de la Carlos și Loiseau ),artistul a publicat  primele sale caricaturi în  Tía Vicenta, în 1966, iar prima sa bandă desenată intitulată „Artista, Flor, Ejecutivo” a apărut în María Belén, în 1967,ambele  săptămânile tipărite sub conducerea  celebrului  caricaturist , Juan Carlos Colombres.

Prima căsătorie a lui Loiseau, la 19 ani, s-a încheiat după doi ani.  Prima sa carte, El libro largo a fost publicată în 1968, iar în  1970 a realizat primul său scurt metraj  de film animat,intitulat  Las Invasiones Inglesa. Caloi a fost principalul caricaturist politic pentru săptămânalul de știri Análisis ,în perioada 1968 – 1971. Ulterior a devenit colaborator permanent  la revistele satirice Satyricón (1972-74) și Mengano (1974-76), la săptămânalul de umor pe teme sportive  El Gráfico (1976-82) și la numeroase alte periodice.

Ca și caricaturist,caricaturile  sale au apărut ulterior în „Adam”, „La Hipotenusa”, „Panorama”, „Tío Landrú”, „Siete Días”, „La Bella Gente”, „Cronopios”, „Atlántida”, „Satiricón”, „Mengano”, „Seringa”, „Primera plana”, ”Semana gráfica”  etc. CALOI a fost principalul caricaturist al secțiunii de umor și politică al săptămânalului de știri Análisis ,în perioada 1968 până în 1971. A realizat, în 1970, „Las invasiones inglesas”, un scurtmetraj cinematografic de desene animate.

Totuși, cea mai de durată colaborare a fost  cu cel mai important cotidian de  știri argentinian, Clarín. Lucrările sale au apărut pentru prima dată în aceată publicație începând din 1968, ca parte a serialului  de bandă desenată publicat în secțiunea liberă a ziarului, ”Caloidoscopio”, iar în 1973 a început să publice populara sa bandă  desenată, Clemente. Publicat zeci de ani  în paginile  cotidianului Clarín , personajul Clemente a reprezentat  o pasăre, în dungi galbene și negre,fără aripi care a devenit cunoscut pentru dragostea sa pentru fotbal, ironie, măsline și femei (în special „la mulatóna”, un personaj afro-cubanez voluptuous). În crearea lui Clemente, intenția lui Caloi a fost să ilustreze  un personaj lipsit de griji, cu mult umor absurd. Dar puțini își pot aminti că Clemente, la început, nu a fost vedeta benzilor sale desenate. Personajul principal a fost Bartolo, un vatman al tranvaielor clasice din Buenos Aires  care în scurt timp a ieșit din decor, lăsând scena doar pentru Clemente.

„Lovitura  militară din 1976 a jucat un rol nefast în dezvoltarea istoriei argentiniene”, a spus cândva Caloi. „Militarii au implementat cenzura într-o măsură atât de mare încât, la un moment dat, nu a existat nicio șansă de a avea un  Clemente care să discute despre politică.”

Din acest motiv, Clemente a fost nevoit să privească și să  se concentreze asupra vieții sale „personale”, făcând loc unor personaje noi precum El hincha de Camerún, La mulatona, Mimí și Jacinto, printre altele.

Când Argentina a găzduit Cupa Mondială din 1978, Clemente l-a învins pe emblematicul comentator de fotbal, José María Muñoz, care s-a opus cu fermitate campaniei lui Clemente în favoarea aruncării confetiilor pe teren, ca ritual de sărbătoare.

Aruncarea unor cantități mari de confetti de hârtie este un obicei argentinian la începutul meciurilor de fotbal și la alte sărbători, cum ar fi Ziua Anului Nou. Muñoz și oficialii guvernamentali au căutat să descurajeze acest obicei (pe care ei o vedeau ca și când ar arunca cu gunoi) în timpul evenimentului, în timp ce Caloi a susținut în mod evident acest gest prin intermediul lui Clemente.

Preferința fanilor – și cea a lui Caloi – a predominat atunci când, cu sprijinul oficialilor FIFA, operatorii de tabele electronice  au programat un Clemente digital îndemnând fanii să arunce confetti (Tiren paperitos, muchachos!). Autoritățile au răspuns instruind polițiștii staționați la intrările stadionului să sechestreze hîrtiile de ziar de la spectatori sau orice alte articole de hârtie care ar fi putut fi  transformate în confetti; în cele din urmă,ingeniozitatea fanilor a făcut ca  meciurile rămase la Cupa Mondială și  în care echipa argentiniană a jucat să se bucure de cea mai mare cantitate de confetti răspândite în  istoria fotbalului argentinian.

Întrucât guvernul militar a fost nevoit să-și slăbească cenzura, Clemente a organizat primele „alegeri democratice” pentru a alege un nume pentru La mulatita. Clemente era acum pregătit să critice personalități și instituții publice, precum fostul ministru al Economiei, José Martínez de Hoz și FMI. Clemente a continuat apoi să discute despre războiul Malvinelor, despre fotbal, despre apariția unui nou personaj, „Clementosaurio”, revenirea la democrație în 1983, fostul președinte Raúl Alfonsín, hiperinflația, fostul președinte Carlos Menem și privatizările mărețe din anii 1990, fostul președintele Fernando De la Rúa, Mister Economy Domingo Cavallo, „cacerolazos” din 2001 , fostul președinte Duhalde și aproape orice lucru care a făcut știrea principală.

Clemente a ajuns la televiziune, cu un program El Trece găzduit și scris de Caloi în anii 1980 și într-o serie de scurtmetraje animate la televiziunea publică în 2002 și precum și în diverse reclame.

Caloi s-a recăsătorit cu María Verónica Ramírez cu care a avut cinci copii.Cu Verónica a realizat serialul de televiziune ”Caloi en su tinta”,acționând ca producător executiv și regizor și avându-i  co-directori pe Carlos Nine, Pablo și Florencia Faivre, Pablo Rodríguez Jáuregui , Mario Rulloni și Juan Pablo Zaramella.

Programul a fost dedicat diseminării de animații artistice și scurtmetraje de benzi desenate ale  artiștilor argentinieni și din întreaga lume.Prezentă pe canalul  ATC din 1990, emisiunea a primit puțin sprijin din partea rețelei, în ciuda câștigării unui premiu Martín Fierro pentru  cel mai bun program cultural, în 1993,motiv  pentru care ,în cele din urmă,emisiunea a fost  retrasă de soții Loiseau în 1999.Emisiunea  a apărut,totuși, pentru scurt timp la televiziunea prin cablu,în 2002 și  a revenit la televiziunea publică în 2005,câștigând mai multe premii.

Celelalte credite ale sale includ scenarii pentru teatru și jurizare; în calitate de co-scriitor pentru serialul de televiziune Dolina La barra de Dolina din 1988 ; ca membru în jurii pentru multe  festivaluri de cinema și animație : la concursul de desen pentru copii Banco Mercantil Argentino (1987); la concursul de umor și caricatură al ziarului Clarín; în primul festival mondial de umor grafic din Calarcá (Columbia, 1989) etc.

Caloi a fost un mare fan al Clubului  Atlético River Plate pentru care a creat celebra emblemă River Lion care, în anii 1980, a câștigat cele mai importante titluri din istoria clubului argentinian.

Lucrările sale au fost expuse în multe expoziții: retrospectiva  operei sale cu titlul „20 años no es nada”,organizată  la centrul cultural Ciudad de Buenos Aires în  1987 și  vizitată de peste 110.000 de oameni; în același centru a realizat și în 1999 un „eșantion de culori originale”, publicat în Revista viva din 1994 și până în 1999; Adrogué în anul  2000;  Palais de Glace în 2004; Alcalá de Henares, Spania, în 2009. A avut ultima expoziție împreună cu fiul său, Juan Martín („Tute”), după ce propriul fiu al lui Clemente, Jacinto,a fost modelator  și care a devenit un ilustrator remarcabil.

De asemenea, Caloi a produs un festival de film de animație itinerant în perioada 1999-2001, ale cărui caracteristici au fost proiectate pe telefoane mobile și pe ecrane gonflabile montate în parcuri din întreaga țară. A avut 40 de cărți publicate între anii 1968 și 2008, inclusiv 17 compilații Clemente.A primit premii  la a IV-a Bienală Națională și la Primul Concurs  Internațional de Umor și Benzi desenate din Córdoba (Argentina), (1979), Premiul pentru umor al revistei „Salimos” (1981), Premiul „Musican” pentru vânzarea albumului „Clemente y sus Hinchadas” (1982). A câștigat premiul Konex pentru munca sa ca umorist grafic în 1982 și 1992,Premiul  Andrómeda Studio, Comune di Trento (Italia, 1990).  Premiul I la Salonul Yomiuri Shinbum (Japonia, 1984) și la Festivalul Internațional al Umorului (1994),printre altele.

„El negro”, așa cum l-au numit prietenii săi, și-au văzut lucrările reproduse în Uruguay, Brazilia, Venezuela, Columbia, Mexic, Spania, Franța, Italia, Statele Unite, Cuba, Belgia, Germania, Bolivia și Puerto Rico, printre altele.

Artistul a susținut numeroase expoziții, discuții și conferințe individuale și de grup în Buenos Aires, Mendoza, Mar del Plata, Rosario, Salta, Jujuy, Río Negro, Chaco și peste hotare.Mai multe muzee i-au expus permanent  originalele și reproducerile.

În 2004, a fost declarat „Personalidad destacada de la cultura” („Personalitate de excepție a culturii”) de către Legislativul orașului Buenos Aires,iar în 2009 a fost  declarat Ciudadano Ilustre de Buenos Aires.

Reprezentant al caracteristicilor argentinianului, cu pasiunea sa pentru fotbal și strategiile sale de cucerire a femeilor, poveștile lui „Clemente” au fost declarate în 2004 drept  „Moștenire culturală a orașului”.

Artistul a continuat să lucreze , în ciuda declinului sănătății sale de-a lungul anilor, iar pe 3 mai 2012, i-a fost premiat filmul său unic de animație, Ánima Buenos Aires. Caloi a murit, cinci zile mai târziu, într-o clinică din Buenos Aires; avea 63 de ani.

A publicat următoarele cărți care conțin  lucrările sale:

“El libro largo de Caloi”, 1972, Edic. Hombre Nuevo
“Humor libre”, 1972, Edic. Nueva Senda.
“Caloidoscopio” I, 1973, Edic. Nueva Senda
“Aquí me pongo a cantar”, 1975, Edit. Notabil
“Mi Buenos Aires querido”, 1977, Ediciones del Pájaro  y el Cañón.
“Clemente II”, (1977); “Clemente III”, 1978, “Clemente IV”, 1978; “Clemente V” 1978 Ediciones del Pájaro y el Cañón.
“Caloi, Clemente y el Psicoanálisis” (1979), Ediciones del Pájaro y el Cañón.
“Clemente X”, 1980; “Clemente XI”, 1981; “Clemente XII” 1981, El Cid Editor.
“Clemente y el mundial”, 1978, Edic. del Pájaro y el Cañón.
“Con todo el humor del alma” (1987), Ediciones Punto Sur.
“Veinte años no es nada”, 1988, Ed. Hyspamérica
“Con el deporte no se juega” 1987, Ediciones de la Flor
“Con el deporte no se juega II” 1988 Ediciones de la Flor
“Humor de Amores” 1989, Ediciones de la Flor
“Caloi, Clemente y el Psicoanálisis”, 1988 reedición ampliada, Ed. Punto Sur.
“Mi Buenos Aires querido” 1989 reedición ampliada, Ed. De la Flor
“Humeurs D´amour” 1991, Ed. Glénat (Francia).
“Con todo el humor del alma” (Reedición) 1992, Ed. De la Flor.
“Todo  es Cultura” (1993) Ed. De la Flor
“Con el deporte no se juega III” 1994, Ed. De la Flor
„El libro de Clemente”. Ediciones de la Flor. 1996.
„Clemente 1” (nueva serie). Ediciones de la Flor. 1998.
„Con el deporte no se juega 4”. Ediciones de la Flor. 2000.
„Clemente 2” (nueva serie). Ediciones de la Flor. 2001.
„Desafortunados en el humor”. Ediciones de la Flor. 2004