Născut în 1948 în vestul Marocului,în orașul Kenitra,Larbi Sebbane și-a început activitatea ca profesor de desen la liceul din Quneitra ,ca mai apoi să devină caricaturist în presa scrisă,începând din 1966 când publică primele sale caricaturi.  În 1978, a contribuit la crearea primei reviste satirice de caricatură din Maroc,dar a   reușit  să se facă cunoscut mai bine atunci când a lucrat în calitate de  caricaturist și editor la ziarele ”Al-Alam” și ”Lubnoun”.

Curând artistul a devenit unul dintre cei mai importanți caricaturiști din lumea arabă. Cu toate acestea,Sebbane  a fost interzis să apară în  presă în anii 1986 și 1987 din cauza orientărilor sale politice. În 1981, a primit premiul al treilea la expoziția de caricatură organizată în Damasc,capitala Siriei. Artistul a fost premiat în 1991 la expoziția „Lumea a treia” din Egipt. A fost desemnat în 1991 de Radio Tangier ca personalitate  anului.
Caricaturist angajat, Larbi Sebbane este membru fondator al Ligii caricaturiștilor  arabi.

Considerat decanul de vârstă al caricaturiștilor din Maroc,Larbi Sebbane este un împătimit al caricaturii de presă  ,căutându-și  întotdeauna idei pentru lucrările  sale care abordează cu predilecție teme precum pacea sau războiul și teroarea,corupția,ipocrizia politicienilor,drepturile omului,criza lumii a treia etc. „Sunt  preocupat de problemele societății”,mărturisește artistul. Sabbane a organizat peste  20 de expoziții individuale și colective de caricatură ,la nivel național și internațional, lucrările  sale fiind publicate în cinci antologii de Institutul Superior de Jurnalism din Maroc. La 74 de ani, Larbi Sebbane nu și-a pierdut dinamismul și dragostea pentru caricatură . El continuă să îmbogățească, prin lucrările sale, arta caricaturii.