Pier „Misterponce” Murchia  este pictor,sculptor,ilustrator  și caricaturist  francez.

Născut în Brest, bretonul sicilian (mama siciliană)  a avut un curs al carierei  sale artistice mai mult sau mai puțin liniar: după absolvirea unei școli de horticultură,Pier studiază arta  la Școala  Națională Superioară ”Louis Lumière” din Paris și  mai apoi a urmat  un ciclu clasic și complet la Școala Superioară de   Arte Frumoase din Le Havre.

Cu diploma de artă în buzunar,artistul a abordat arta contemporană ,fiind preocupat de  pictură, sculptură,inclusiv  de instalații și  scenografie. A lucrat ca director artistic în  mai multe agenții de publicitate și edituri,în paralel participând la expoziții de artă contemporană (pictura, sculptura) în Franța și în străinătate. În 1997, un accident care l-a lăsat pe jumătate paralizat,l-a obligat pe artist să-și întrerupă forțat cariera, timp de 15 ani,fapt ce l-a îndepărtat de lumea galeriilor de artă,orientându-l spre desenul pur,fie cel tradițional  sau digital.

Rămând, mereu atașat umorului în artă, începând din 2011,artistul s-a  îndreaptat, în mod firesc, spre lumea caricaturii și a ilustrației.Trebuie spus că  preferințele lui Misterponce sunt foarte eclectice – de la pictura pompieristică  sau orientalistă a secolului al 19-lea, (Jean Leon Gerome, fiind preferatul artistului) , până la  ilustrațiile   lui Norman Rockwell sau benzile desenate ale lui Marvel și  Hergé Forest Moebius. Pe lângă acești prestigioși artiști ,artistul este un admirator fervent a lucrărilor caricaturiștilor Olle Magnusson și Eric Scala.

Misterponce a creat reviste de benzi desenate  în Canada și și-a expus lucrările  în Cehia, Ucraina, Canada, Spania.

„Cea mai mare plăcere a mea este să lucrez acasă, calm și liniștit. Nu sunt dependent de expoziții, îmi place să fac comenzi acasă. Caricaturile sunt perfecte pentru toate tipurile de evenimente, fie pentru profesioniști, fie pentru individ ”- declara recent artistul.