Rodrigo Xavier Bonilla Zapata (născut pe 8 aprilie 1964, Quito,Ecuador), cu numele de artist Bonil, este un caricaturist independent din Ecuador, ale cărui caricaturi sunt publicate în  pagina „Opinión”  din ziarul ”El Universo”.

Gena umoristică  a lui Bonil, cel mai tânăr dintre o familie de trei frați, provine  Tatăl, Gonzalo El Negro Bonilla, a fost jurnalist care a cochetat cu umorul politic, iar Bonil a urmat această linie. ”Doar că în loc să utilizez cuvântul, am folosit desenul, ceea ce a condus la caricatură. Acesta este mijlocul de exprimare care mă face să mă simt cel mai confortabil”, spune el.

A studiat la Facultatea de „Științe sociale și politice” la Universitatea Catolică Pontificală din Ecuador (1982-1986), dar s-a îndreptat imediat spre lumea jurnalismului și a umorului grafic.

Bonil a publicat caricaturi pentru mai multe reviste cum ar fi ”Vistazo”,”Rocinante”, ”Gestión”, ”Nuestro Mundo” etc. Este considerat cel mai reprezentativ caricaturist al Ecuadorului și Americii Latine. Este membru al Asociației Internaționale „Cartooning for Peace” ,”CartoonClub și al  Clubului Caricaturii Latine.”

Bonil  a fost un promotor permanent  al acestei arte în țara sa, precum și un apărător al libertății de exprimare. În 2011 a fost mentorul primei  ediții a Reuniuni Internaționale „Umor grafic și jurnalism”, organizată la Quito și Guayaquil, cu ocazia aniversării a 90 de ani de la înființarea ziarului ”El Universo” și la care au participat 14 caricaturiști. Ulterior, în 2015 s-a întors să se alăture colegilor săi, sub motto-ul „Umorul și toleranța din Mitad del Mundo”,orașul din Ecuador în care  se întâlnesc emisferele nordică și sudică.

Artistul a avut și are o relație complicată cu Președintele  Rafael Correa. Cazul lui este emblematic pentru escaladarea restricțiilor asupra libertații presei în Ecuador.Bonil își prezintă caricatura editorială zilnic în ziarul ”El Universo” din 1995. În 2008 a făcut o caricatură privind referendumul constituțional pentru aprobarea sau respingerea proiectului constituțional întocmit de Adunarea Constituantă, unde a fost reprezentată o femeie cu un ziar, care poartă un dialog cu un bărbat caruia îi  spune: Acum poate fi ales un băiat de 18 ani și unul de 16, votează …; la care Domnul răspunde: Ce te surprinde! Dacă președintele se află încă la „vârsta măgarului”.  Editorul ziarului, Emilio Palacio,l-a acuzat că îl face pe președinte măgar, dar Bonil a spus că el s-a referit la adolescent.În  aceeași zi, președintele Rafael Correa l-a chemat pe Bonil la prima oră , felicitându-l și spunându-i că caricatura l-a făcut să râdă.

Dacă, la începutul președinției sale, Coreea i-a recunoscut talentul de caricaturist, mai târziu, când Bonil a denunțat corupția, abuzurile și greșelile guvernului, mânia președintelui s-a îndreptat asupra sa, fiind  criticat  și  atacat în diferite ocazii și intentându-i-se nenumărate procese. Într-unul din acele ocazii, ziarul în care a publicat  Bonil a fost sancționat cu o amendă de peste 90.000 USD pentru unul dintre caricaturile sale.

Astfel, începând cu 2014, Bonil a avut probleme pentru o caricatură care a criticat tăinuirea de către  guvern a unor informații compromițătoare legate de scandalurile de corupție. După o plângere din partea guvernului, SUPERCOM, agenția oficială de control al informațiilor din Ecuador, l-a obligat pe Bonil schimbe caricatura. În ianuarie 2016, Bonil a ilustrat noul proiect de lege al guvernului ecuadorian posibilitatea de a alege propriul lor sex bîn documentele lor de identitate. De data aceasta, a fost Federația ecuadoriană LGBT, apropiată de guvern, care s-a plâns la SUPERCOM cu privire la o caricatură din ziarul ”El Universo”. Asociația a afirmat că este discriminatorie natura caricaturii, care ar incita la ură și transfobie prin reprezentarea  unei  femei gravide care, în timp ce cineva  o întreabă de sexul viitorului ei copil, raspunde că asta depinde de alegerea copilului ei. Bonil a respins aceste critici și  în plus, a primit sprijin de la multe alte comitete LGBT.

Șase luni mai târziu, după  o caricatură făcută Președintele turc Erdogan, caricaturistul a fost chemat să dea explicații ambasadorul turc din Ecuador. Într-o rubrică  de opinie a ziarului ”El Universo”, aceasta din urmă și-a exprimat dezacordul față de concluziile ”pripite” ale caricaturistului în privința dreptului de exprimare liberă,susținând că în  libertățile de opinie și exprimare sunt ”în continuare” respectate în Turcia, explicații care nu l-au convins pe Bonil … Obișnuit cu procesele și sălile de judecată ,Saga lui Bonil nu s-a terminat, caricaturistul continuând  să facă caricaturi pentru ”El Universo”. Artistul se bucură de sprijinul  unei parți din populație care protestează regulat în favoarea sa,strigând sloganul: „Yo soy Bonil ! „(” Eu sunt Bonil !”), în ciuda unei cereri de boicot  invocată de președintele Correa însuși la începutul anului 2016, care a mers  atât de departe încât i-a solicitat lui Bonil să renunțe la cariera sa de caricaturist.

Bonil spune că există diferite tipuri de umor: batjocoritor, inteligent, prost, subtil. El însă  preferă subtilul, sugestivul, cel care cere o complicitate, cel care se adresează inteligenței. ”Prefer umorul care respectă valoarea inteligenței „, subliniază el.

 

CĂRȚI:

PREMII :

• Premiul I la al 56-a Concurs internațional de Caricatură ”Golden Hat” (Belgia 2017)

• Mențiune de Onoare „Caricatura  drepturilor omului” (SIHG Brazilia – 2016)

• Premiul I „Toros Sí, Toreros No” (Mexic, 2016)

• Mențiune de Onoare la al 4-lea Concurs Internațional de Caricatură , Sinaloa Mexico (2015)

• Premiul Gram SIP pentru libertatea presei (2015)

• Nominalizat de către Indexul pentru cenzura pentru libertatea de exprimare (2015)

• Ordinul de merit pentru  promovarea drepturilor omului, în special libertatea de exprimare (Camera de Comerț din Quito – 2014)

.• Premiul Special al SIP (2014)• Prima Mențiune de Onoare la categoria „Free Humor” a premiilor World Press Cartoon Awards 2012, Portugalia

• Referire de  excelență la THE UNITED NATIONS RANAN LURIE POLITICAL CARTOON AWARDS (2012)

• Premiul al II-lea „The Magic of IF …”   ”Festival de Mentes Brillantes” ( (Mexic, 2012)

• Premiul la al  XXII-lea  Concurs de Jurnalism „Jaime Mantilla Ortega” (Ecuador – 2012)

• Locul III loc la al 17-lea Concurs Internațional de Caricatură „Diogenes Taborda” Tango (2012)

• Premiul de caricatură al Societății Inter-americane de presă (SIP) (2011)

• Premiul pentru categoria SIP CARICATURE (2011)

• Concursul lingvistic mondial (Donquichotte, 2008)• Premiul de umor (El Comercio-Embajada Francia, 1993)