Serghei Vladimirovici Elkin (născut la 26 mai 1962, în satul Tungus din Vorkuta,U.R.S.S.) de profesie  arhitect este un  cunoscut grafician,illustrator și caricaturist  rus. Lucrările sale au fost periodic publicate în ziare precum ”Izvestia”, ”Rossiyskaya Gazeta”, ”The Moscow Times”, ”Vedomosti”, ”Polit.ru”, ”Agenția de știri RIA Novosti”,precum și la prestigioasele publicații britanice  ”The Guardian „și” The Economist „etc. Participant și câștigător al multor concursuri internaționale de caricatură.

Copil fiind, a învățat să deseneze încă de la o vârstă fragedă,urmând mai apoi  o școală specială de artă .În 1984 a absolvit Institutul de Inginerie Civilă din Voronej, Facultatea de Arhitectură., elaborând apoi planuri generale de urbanism pentru orașele  Voronej, Belgorod și Stary Oskol . În anii 1990, a lucrat ca redactor șef al mai multor ziare din Voronej. Din 1999 a început să lucreze ca artist caricaturist profesionist,angajându-se în caricatura politică.
Caricaturile lui Elkin reflectă  într-o manieră concisă  abuzurile flagrante ale puterii și acțiunile absurde ale guvernului rus.Satira sa asupra politicii rusești rămâne nemaiîntâlnită  printre colegii săi ruși .Serghei Elkin tachinează, fără menajamente, persoanele publice – politicieni,oameni de afaceri și oameni de stat.Pentru artist,asta este ca un drog  căruia nu-i poate rezista. Din 1995, el  îi caricaturizează, îi portretizează, îi decriptează, îi batjocorește, îi critică…

Mai multe contacte din cadrul profesiei îl protejează în fața cenzurii. El crede că nu va fi niciodată oprit sau dat în judecată, pentru că imediat va deveni o figură publică mediatizată intens,motiv pentru care autoritățile au tot interesul de a nu-i face  ”publicitate” pentru caricaturile sale din ”Moscow  Times”.
Unul dintre principalele personaje  pe care Sergey  le caricaturizează este președintele Putin, artistul realizând câteva mii de astfel de lucrări. Caracteristica cea mai recunoscută în caricaturile președintelui este nasul mare,dar  pe care Putin nu îl are în viața reală. Cu toate acestea, acest lucru nu împiedică privitorul  să înțeleagă imediat că este vorba de Putin. Potrivit lui Tatyana Mikhailova, artistul folosește nasul mare  pentru a evita asocierea directă cu Putin . Caricaturile sale sunt întotdeauna „ca Putin”, dar nu  chiar ca Putin”…

Artistul Serghei Elkin a colaborat cu ”Deutsche Welle” și „Radio Liberty”, caricaturile sale politice apărând  zilnic în paginile online ale acestor companii media. Articolele și rapoartele sale despre regimul de detenție al prizonierilor politici ucraineni din Rusia, persecuțiile și procesele împotriva tătarilor din Crimeea anexată au avut un mare ecou internațional.