Cercetașii timișoreni invită toți tinerii pasionați de artă să fie alături de ei pentru a celebra Centenarul Marii Unirii printr-un concurs de fotografiedesen și pictură, unde explorarea creativității proprii te va duce mai aproape de emoțiile românilor.
Tema prin care poți să îți arăți mândria pentru patrie este „Reflexia și Reflecția Marii Uniri”. În cadrul concursului pot participa două categorii de vârstă: juniori (11-14 ani) și seniori (15-25 ani). Pentru cele mai creative lucrări se vor oferi premii a căror valoare totală este de 4000 lei.
Lucrările înscrise în concurs vor fi expuse în cadrul Galeriei de Artă din Casa Tineretului, unde iubitorii de artă sunt așteptați în perioada 30.11.2018-03.12.2018 pentru a-i susține pe tinerii artiști. Vernisajul va avea loc în data de 30.11.2018, la ora 18:00.
Participanții au posibilitatea să înscrie un număr maxim de 3 lucrări la oricare dintre categoriile concursului (Fotografie sau Desen și pictură). Lucrările trebuie să respecte tema concursului, “Reflexia și Reflecția Marii Uniri”.
Lucrările din categorie Desen și Pictură vor fi realizate pe suport de hârtie sau pânză în format A3 iar tehnica este la alegere (creion, cărbune, tempera, acrilice, acuarelă, guașe, ulei etc.)
Lucrările din categoria Fotografie vor fi trimise pe adresa de e-mail
contact@timisoarascout.ro, iar lucrările din categoria Desen și pictură vor fi predate personal unui responsabil desemnat de către organizatori în urma stabilirii unei întâlniri pe canalul oficial de comunicare, adresa de e-mail contact@timisoarascout.ro. Pentru mai multe detalii puteți suna la 0735 156 259 -Adela Murărescu.
Data limită pentru înscrieri este 29 noiembrie 2018.
Proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Pentru mai multe detalii și înscrieri: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSft2c3UCT0LAjTyFZj-nBEB6nVSHQwZphkOyV0g00Ay83TqVg/viewform