Provenit  din breasla ofițerilor financiari, locotenent-colonelul (r) Cristian  Vecerdea – CRIV  face caricatură de peste 40 de ani. ”CRIV” s-a născut la 24 ianuarie 1959, în oraşul de pe Cibin și a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi “Nicolae Bălcescu”, promoţia 1981, în specialitatea Finanţe. De la absolvire şi până în anul 1997, când a fost pensionat, a îndeplinit funcţii de ofiţer financiar în Garnizoanele Lipova şi Lugoj.

Pasiunea  pentru caricatură o are încă de pe băncile școlii,dar debutul oficial a avut loc la 1 aprilie 1979, la Salonul Republican de Caricatură din Târgu-Mureș.Ideea participării la Salon i-a venit în timpul unei ședințe lungi,pe când răsfoia o revistă în care era prezent anunțul expoziției.A făcut câteva desene și așa a început totul…La Salon a fost remarcat de marele caricaturist Rudi Schmueckle care l-a luat sub aripa sa.

    În 1986, artistul participă la prima expoziție de caricatură vernisată în orașul Lugoj la Galeria „Pro Arte” ,o expoziție comună cu Rudi Schmueckle, Valeriu-Eugen Mladin, Eugen Sănchea și Eugen Dornescu .Expoziția s-a bucurat de un real succes, multe lucrări expuse atunci scăpând de ochiul vigilent al cenzurii.

Premiul de debut l-a obținut în anul 1981, la Costinești. Era deja absolvent al Școlii Militare din Sibiu și premiul i-a fost trimis acolo, el fiind deja repartizat la Lipova. Apoi au urmat premii la Târgu-Mureș și la toate marile Saloane de Caricatură din țară.

La Vaslui, a fost  invitat de onoare la fiecare ediție, încă din anul 2004.Lovitura a dat-o anul acesta câștigândMarele Premiu pentru  caricatură la Festivalul Internațional de Umor ”Constantin Tănase”.Concursul a avut ca temă ”ROMÂNIA 100”,iar desenul care i-a adus acest premiul prestigios îl reprezintă pe  regele Ferdinand ,Întregitorul, îmbinând culorile drapelului național pe conturul României Mari.De remarcat că pe parcursul ultimelor ediții ale festivalului, a obținut,progresiv, premiul de excelență, mențiune, și premiul al treilea.

În anul 1979 a fost numit caricaturistul Trustului de presă al Armatei Române unde activează și în prezent.Începând de atunci,caricatura de front a ocupat un loc aparte în viaţa artistului.

Prima experienţă a trăit-o în iarna lui 1997 când, de Ziua Naţională a României, Ministerul Apărării Naţionale a organizat o deplasare la Zenica, lângă Sarajevo,prilej cu care i s-a solicitat să realizeze o expoziţie de caricaturi şi să facă portrete militarilor. În 1999, tot de Ziua Naţională, a făcut parte dintr-o altă delegaţie culturală, de data aceasta la Sarajevo,când a făcut zi și noapte caricaturi militarilor, americani,francezi sau români.

Cea de-a treia experienţă în calitate de caricaturist de front a trăit-o în 2003, în Afganistan, într-o delegaţie condusă de ministrul M.Ap.N. Ioan Mircea Paşcu. Atunci nu a stat decât o zi, trebuind să înfrunte nu mai puțin de trei furtuni de nisip timp în care a expus câteva lucrări în mijlocul deşertului, unde se afla baza româno-americană.

. În 2004, a făcut parte pentru a doua oară  dintr-o delegaţie a M.Ap.N. în Afganistan, la Khandahar,organizând două expoziţii de caricatură, atât în tabăra română (cu portrete de personalităţi române), cât şi în cea americană (cu personalităţi americane).În baza americană, comandantul William Garrett i-a înmânat o diplomă și o medalie comemorativă , ca apreciere pentru contribuția la menținerea moralului ridicat al soldaților americani din Kandahar.

În anul 1981 a avut prima expoziție în străinătate și de atunci a expus în multe țări ale lumii,din Japonia până în America,inclusiv în multe țări  din Europa. Intrarea în Europa și-a făcut-o  prin Italia, în 1994, când a avut primul contact cu tot ceea ce însemna până atunci Occident. S-a întâmplat la Padova, unde a expus 100 de caricaturi cu tema ”România de ieri şi de azi”.

În 2000,artistul  a avut o expoziţie la Lido di Spina, pe malul Mediteranei, ocazie cu care a participat la prima ediţie a festivalului de artă stradală de la Bassano del Grappa, la nord de Veneţia.Caricaturile sale au avut un real succes la public ,artistul participând  la toate edițiile.

În perioada cât a fost şef al Cercului Militar Lugoj, Cristian  Vecerdea a înfiinţat Galeria ARMI , la Casa Armatei, care poate adăposti 30-40 de lucrări ,de dimensiuni apreciabile.  Intenția sa a fost ca această galerie să fie destinată  pentru toţi cei care nu au studii de artă plastică,care nu au acces la simezele profesioniştilor, dar au ceva de spus în artă.

În octombrie 2018, la Festivalul de Umor „ȘIMLEU DE AUR. DE LA LEU LA ȘIMLEU”,  organizat de Primăria și Casa de Cultură a orașului  Șimleul Silvaniei ,artistul a vernisat expoziția de caricatură „Suntem caricaturi de Criv”,făcând și portrete „la minut”, multor doritori.

În noiembrie ,anul acesta, CRIV  a realizat,de asemenea, portrete ale vizitatorilor standului României la NATO Charity Bazaar ,organizat la Bruxelles.

În toată cariera,CRIV  a obținut 212 75 de premii,multe dintre acestea fiindu-i acordate  în cadrul concursurilor internaționale de caricatură.

Prima recunoaştere a valorii caricaturistului CRIV a fost premiul special de la Costineşti, din 1981. Au urmat, în ordine, în acelaşi an: premiul I la Brăila, premiul III la Costineşti, premiul I la Târgu-Mureş, premiul I la Macea;

1989 –  premiul special la Târgu-Mureş;

1990 – premiul I la Costineşti;

1991 – premiul II la Sibiu, premiul I la Braşov;

1994 – premiul Asociaţiei Italiene pentru Cultură şi Sport, Padova, premiul Primăriei Metropolitane Istanbul;

1996 – premiul I la Sibiu;

1997 – premiul 3, Constanţa, premiul de excelenţă la Zalău, premiul de excelenţă la Slatina, premiul I la Urziceni, premiul I la Sibiu;

1998 – premiul de excelenţă Gura-Humorului, premiul de excelenţă Baia-Mare, premiul II la Urziceni, premiul de excelenţă la Vaslui, premiul Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România, premiul I la Sibiu;

1999 – premiul de excelenţă la Vaslui, premiul de excelenţă la Gura-Humorului, premiul I la Sibiu, premiul III la Urziceni, premiul III la Bucureşti;

2000 – premiul III la Târgu-Jiu, premiul III la Urziceni;

2001 – premiul I la Feteşti, premiul I la Botoşani, premiul I la Urziceni, premiul special al Trustului de Presă al Armatei, premiul II oferit de Primăria Sectorului 5 Bucureşti, premiul ”Deception of Century” de la Palm Bay, Florida, S.U.A.;

2002 – premiul II şi premiul ”Sorin Postolache” la Urziceni, premiul special al Trustului de Presă al Armatei;

2003 – premiul I la Bucureşti, premiul II la Slobozia, premiul special al Trustului de Presă al Armatei, premiul III şi premiul ”Sorin Postolache” la Urziceni, premiul ”Eugen Taru” la Târgu-Jiu, premiul special la Reşiţa;

2004 – premiul special al Trustului de Presă al Armatei.

Caricaturile sale se află în colecţii particulare din: Argentina, Austria, Australia, Anglia, Belgia,  Bosnia, Brazilia, Bulgaria, China, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Japonia, Kîrghîstan, Malaysia, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Pakistan, Polonia, Portugalia, Rusia, România, Spania, Suedia, Slovacia, Slovenia, Sri Lanka, S.U.A., Turcia, Ungaria.