Inovativ și frapant, Daniel Relenschi este unul din artiștii pentru care pictura este un mod de a trăi, o ancoră a ființei sale, mistuită de stări sufletești și emoții pe care le-a acumulat în viața sa, nu tocmai liniștită.

Daniel Relinschi este un artist neconvențional. Dar asta nu-l împiedică să fie tonic, jovial, sentimental. Lucrul la şevalet îi oferă bucurie, este ceea ce-l defineşte, ce-l motivează şi îl face să trăiască dincolo de obişnuit. De la pictura clasică, naturi statice, pictura modernă, pictura în 3D, de la creion la tuș simplu sau colorat, uleiuri, la acrilice sau grafitti, el ne uimește de fiecare dată.

Deși foarte tânăr, artistul a pictat până în prezent peste 2000 de tablouri, lucrările sale fiind adevărate opere de artă, apreciate și prețuite de foarte multă lume.

Daniel Relenschi s-a născut în Dorohoi, județul Botoşani, într-o familie de artişti. Tatăl, Constantin, a fost solist vocal într-o trupă folk, iar mama, Doina, a fost pictor-creator la Fabrica de porţelan din Dorohoi, în timpul liber fiind o talentată pictoriță care a obținut multe premii la concursuri naţionale de pictură.

Daniel Relenschi a descoperit pasiunea pentru pictură de când avea trei ani, pentru ca la liceu deja să lucreze ca designer de manufactură în Botoșani.
Elev de liceu fiind, a obținut «Premiul special pentru pictură» la un concurs local organizat cu ocazia Zilelor «Mihai Eminescu», participând cu un portret ce-l reprezenta pe poet.

Daniel Relenschi și lumea modei

După absolvirea Liceului Textil din Botoșani ,,clasa de design vestimentar, contrar așteptărilor, s-a înscris la Facultatea de Jurnalism din Iași. Aici avea să lucreze un timp, ca designer de manufactură, pentru cunoscuta creatoare de modă Irina Schrotter.

Din motive de sănătate a trebuit să revină la Botoșani unde a continuat să lucreze ca designer vestimentar, colaborând cu nume cunoscute în lumea modei, cum ar fi Adriana Agostini, Ersa Atelier, Liza Panait, inclusiv cu marea Doamnă a modei din România, Doina Levintza.

Din 2008, pune capăt preocupărilor sale din domeniul designerului vestimentar, având convingerea că pictura trebuie să devină prioritate, o profesie.
După succesul avut cu expoziția „Botoșanii de altădată”,c omenzile au început să curgă din toate părțile. A pictat tablou după tablou şi a reuşit de fiecare dată să impresioneze cu talentul său. După ce a pictat câteva reproduceri după Da Vinci, unul dintre pictorii săi preferați, picturile au atras atenția unei familii de nobili care l-au chemat să lucreze pentru un castel din Germania, la Neuburg an der Kammel, unde a executat două lucrări de mari dimensiuni.

A continuat, apoi, să picteze, cele mai multe lucrări ale artistului aflându-se, însă, în colecţii particulare din România și din străinătate: Franța, Italia, Belgia, Germania, Polonia, Thailanda, China și Marea Britanie.

Artistul a fost contactat de oameni de afaceri influenţi, de şeici şi chiar de către ministrul culturii Arabiei Saudite, care i-au comandat lucrări sau i-au oferit posibilitatea să-şi expună tablourile.

Prima lucrare 3D

În 2011, Daniel Relenschi a primit o provocare din partea unui prieten care lucra la o agenție de publicitate și care l-a întrebat dacă poate să picteze o lucrare în 3D pe asfalt, lucrare ce urma să promoveze un produs în cadrul unui festival de publicitate non-convențională. A zis „da”, deşi nu ştia nimic despre 3D. În cele din urmă s-a documentat, folosind propria tehnică de execuție, ce implică fotografia, geometria spațială și pictura clasică, realistă.

Execuția lucrării a durat 4 zile, Daniel Relenschi devenind primul pictor 3D din România, după ce presa s-a grăbit să scrie, eronat, că germanul Manfred Stader făcuse o astfel de lucrare, în premieră, în România. Daniel a folosit pentru prima oară tehnica unui singur punct de percepție, tehnică pe care a adus-o ulterior și pe pânză și sticlă.

După ce a realizat prima pictură 3D pe asfalt, Daniel Relenschi a simţit nevoia să facă mai mult şi a reuşit. A pornit de la ideea că pictura 3D trebuie ridicată pe o treaptă superioară şi a realizat primul tablou 3D în ulei din lume.

În 2015, în cadrul TEDx Iași, Daniel Relenschi expune tabloul intitulat „Izvor de Dor” realizat în tehnica ulei pe sticlă, o tehnică nouă în România, efectul de 3D fiind realizat de divizarea picturii pe mai multe planuri (straturi de sticlă). Tabloul a făcut parte dintr-un proiect amplu, cu laitmotivul DOR (Darul Obștei Românești), fiind conceput ca o suită de colecții de modă, menite să schimbe atitudinea vestimentară a tinerilor, ducând-o către nevoia revenirii la tradițional, prin utilizarea de elemente specifice tradiționale, în vestimentația de zi cu zi. De altfel, în prim-planul tabloului se găsește Sofia Vicoveanca, o figură emblematică a tradiționalismului românesc din Bucovina.

Tot în 2015, artistul a pictat timp de două zile în Parcul Izvor din București, în cadrul Creative Fest 2015, o lucrare în tehnică 3D, cu tema: interacțiunea urbanului cu natura.

În septembrie 2017, cu sprijinul Centrului de Creație și Tradiție al Municipiului București,Daniel Relinschi vernisează la Galeria CREART expoziția “Am fost aici, sunt aici”, cu lucrări de grafică în creion, acuarelă şi tuş, reprezentând clădiri şi peisaje urbane din Bucureştiul de dinainte de comunism, dar şi după căderea acestuia.