Dil Márcio da Silva e Souza este arhitect,grafician și caricaturist brazilian, născut pe 25 mai 1949 în Rio de Janeiro .După ce a absolvit facultatea de arhitectură,s-a dedicat desenului satiric încă din anul 1971,artistul publicând caricaturile sale în ziarele și revistele braziliene Pasquim, O Globo, Última Hora, Folha de Londrina, JB, MAD, Bundas, OPasquim21, Comunicare 360º.

Dil Márcio a fost producător de desene animate (plim-plim) pentru TV Globo în perioada 1999-2004.A participat la festivaluri,saloane și expoziții de caricatură în Germania, Belgia, Bulgaria, Canada, Iran, Portugalia, Turcia.

Premiat la Festivalul Ecovision – Lille, Franța; la Festivalul de Umor din Ancona, Italia; la saloanele Mood of Alagoas, Minas Gerais, Piracicaba – Sao Paolo, Piauí, Pernambuco, Rio Grande do Norte, Salo Carioca și Volta Redonda – Rio Janeiro.

Artistul a inițiat și organizat ateliere de caricatură și grafică publicitară pentru mai multe companii braziliene. Este directorul companiei Arte & Bom Humor din Nova Friburgo-Rio de Janeiro.

Dil Márcio a studiat psihoterapia pranică și vindecarea avansată a afețiunilor psihologice, dezvoltând metode individuale de psihoterapie prin intermediul simbolicii grafice.