Galateea Contemporary Art vă invită vineri, 14 iunie 2019, ora 19, la vernisajul expoziției  ÎNGEMĂNĂRI , solo showNicolae Moldovan, artist ceramist, membru al Galateea Group..

”Nicolae Moldovan este unul dintre cei mai activi artiști ceramiști bucureșteni. Mereu pe drum, între atelierul său din Timișoara și studenții pe care îi îndrumă la București, artistul își ia, din timp în timp, răgazul pentru a genera forme suple și epurate, cu caracter sculptural. Căci lucrările lui Nicolae Moldovan sunt recognoscibile în orice context: sunt piese cu volume precise, din lut, uneori angobat, din gresie sau porțelan, cu mici accente cromatice, grele de sens. Forme esențializate, îmbinate în nut și feder, trimit la unelte ancestrale, a căror utilitate pare că s-a pierdut. Volume cuminți, odihnitoare, cu suprafețe line, te îndeamnă să le atingi.  Fiecare lucrare este un mic container de gânduri distilate, în care artistul încheagă momentul prim și ultim al genezei formei, îndelung negociate cu o instanță superioară. Uneori câștigă el, alteori câștigă forma și acest balans este spectaculos și atrăgător”.
    Mădălina Mirea, iunie, 2019

Prezintă: Mădălina Mirea, istoric de artă
Curator: Cristina Popescu Russu

Expoziția poate fi vizitată în perioada 14 iunie – 11 iulie  2019.