Începând din după-amiaza zilei de joi, 4 noiembrie 2019, primitoarea Galerie de Artă de la Casa de  Ajutor  Reciproc a Pensionarilor Piatra-Neamț oferă publicului iubitor de frumos bucuria de a-și încânta privirea și sufletul văzând și admirând o nouă expoziție de pictură a  binecunoscutului artist plastic nemțean Dumitru Bezem.

Spre satisfacția vizitatorilor, nici din noua expoziție a artistului plastic nemțean, Dumitru Bezem, nu lipsesc frumoasele și minunatele flori, peisaje, clădiri, case țărănești, edificii bisericești, chipuri și multe alte imagini izvorâte, fără îndoială, din amintirile și trăirile sufletești ale pictorului Dumitru Bezem, cel care reușește, de fiecare dată, să ne ofere creații cu adevărat emoționante, convingătoare, lucrări care dovedesc, iarăși și iarăși, că autorul lor rămâne fidel reprezentării realității, a naturii, a vieții, a ceea ce ne înconjoară.

Dumitru Bezem s-a născut la 23 octombrie 1947, în Tarcău, și a absolvit Facultatea de Arte Plastice Iași, promoția 1972, la clasa profesorului Dan Hatmanu și a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice București, Secția muzeologie.

A debutat expozițional în 1970, la Iași, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Alexandru Ioan Cuza“, fiind, ulterior, una dintre prezențele cele mai active la expoziții județene și de grup organizate de Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), Filiala Neamț. Are expoziții personale, începând cu 1975, la Galeriile UAPR din Piatra Neamț, dar și la Galeria „Vert“ (2003, 2004, 2005), la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (2012-2018) Sestri Art Gallery (2013, 2017), în Bacău, la Galeriile UAP (1979), în București, la Teatrul Mic (1980), la Sala „Apollo“ (2002), la Galeria „Ana“ (2006), la Galeriile „Orizont“ (2006) și la Casa ONU (2006, 2007).

În străinătate a avut expoziții la Paris (1990), Strasbourg (1992), Epernay (Franța), în Sala „Champagne Esterlin“, în cadrul zilelor Europei (1998), New York, „Lost Art Gallery“ (1994), Martely – Ungaria (1996), în Olanda, la Galeriile Geluk și Pannekoenmolen de Graanhalm (1998), în Anglia, la Tollhouse Gallhouse – Clevedon, prin Art Colegium International (1998), în Israel, la Centrul cultural Monart din Ashdod (2003).

Lucrări semnate Dumitru Bezem se află în colecții de stat și particulare din România, Franța, Olanda, Anglia, Belgia, Israel, Japonia, Germania, Italia, SUA, Canada, Ungaria, Spania, Africa de Sud, Venezuela, Cehia, Republica Moldova, Elveția, Australia, Irlanda, Emiratele Arabe Unite, Finlanda.

”…Dumitru Bezem reabilitează banalul, cenuşiul, derizoriul. Asemenea lui Eminescu, el se bucură de voluptatea aparentei „sărăcii”, pe care o va înnobila prin irizaţii subtile. Dacă la Eminescu cariul cântă în grindă, la Dumitru Bezem griul cântă cu rezonanţe de roşu permanent.

Dumitru Bezem este un pictor al umilului, metamorfozat în sublim prin forţa sa artistică. E ca şi cum un alchimist ar descoperi piatra filozofală, transformând apoi arama sau plumbul în aur.

Dumitru Bezem este un pictor care a descoperit piatra filozofală. Numai că el o va pisa mai departe în mojar pentru a obţine piatră vânătă. Dar oare Voroneţul nu are, în celebrul său albastru, şi puţin carbonat bazic de cupru?…”

Lucian Strochi- critic de artă