MOTTO :

”Critica e ușoara, arta e grea…” – Philippe Destouches

În principal ,activitatea criticului de artă constă în a vedea,a observa,a aprecia …Pe lângă metoda diferită de abordare a operei (fiecare critic are una…) sunt posibile diferite atitudini care variază,de la caz la caz : de la enunțul unor impresii sau judecăți, până la a privi din plăcere sau curiozitate, fără nicio obligație profesională sau,pur și simplu, pentru a-ți satisface viciul învederat de a te preumbla dintr-o galerie în alta.În acest ultim caz, flâneur-ul critic este asemenea unui colecționar de fluturi care așteaptă ca o specie rară să fie prinsă în plasa sa cu ochiuri strâmte.

Mărturisesc că am simțit acest soi de emoție descoperind picturile lui George Șpaiuc,un pictor esențial,subtil și de o mare forță creatoare.Admirând pânzele sale în mai multe expoziții, de multe ori mi-am pus în gând să scriu câteva rânduri,dar de fiecare dată am amânat, în dorința de a-l cunoaște pe artist,cât de cât,pentru a explora interiorul operei sale,mai aproape de gândurile și sentimentele artistului.

În ziua de azi,timpul nostru se desfășoară între spaimă și temeri, agitație și anxietate, recidivând în fiecare zi coșmarul incertitudinii care sufocă orice dorință și perspectivă … Cu toate acestea, în lucrările pictorului George Șpaiuc ai impresia că trăiești pe o insulă necontaminată, plină de lumină și culori, un loc unde bucuria coboară pe pământ pentru a însenina,a încălzi , a da putere…

Pentru că George Șpaiuc observă realitatea în schimbarea sa firească, acea metamorfoză de neoprit pe care timpul o gestionează și care îi conferă picturii sale un aspect impecabil.Artistul pare să trăiască contemplând frumusețea peisajului în care trăiește și nu poate să nu-i cerceteze schimbările și să descrie cu penelul emoțiile sale intime,dezvăluind privitorului autenticitatea sentimentelor, momentul prins „en plein air” și tradus pe pânză cu inspirație și luminozitate cromatică.

Șpaiuc folosește o scriitură specială a naturii ca și cum ar fi dedus regulile și modalitățile de exprimare din natura însăși.Observația atentă, pasiunea, nevoia de uimire, spațiul libertății sunt principalele motive ale reprezentării sale. O continuitate a stilului și o aplicare adecvată a culorii, atât pe fundal, cât și în trăsăturile penelului , în funcție de subiect , generează un limbaj pictural în care curățenia imaginii și precizia desenului dau un efect de rapiditate și în execuție..Pictura sa impresionistă, de substanță emoțională, se evidențiază prin textura și acuratețea compoziției.

Este o pictură care reflectă caracterul deschis și personalitatea temperată a artistului, care pictează întotdeauna cu pași bine gândiți și ponderați, dând greutate și valoare corectă esenței lucrurilor.Picturile sale sunt înfășurate într-o puritate cristalină și o sobrietate fascinantă, în numele unei arte simple, spontane și directe, fără elucubrații complicate și greoaie.Fiecare lucrare este un gest, o privire, o respirație, este un mic univers manifestat cu interesul celui care știe să dea valoare lucrurilor simple.

George Șpaiuc s-a născut în 1964 la Hlipiceni,jud.Botoșani, formarea sa ca artist datorându-se, în principal, pasiunii sale autentice și înnăscute pentru pictură și pe care a îndrăgit-o încă de când era adolescent.A învățat să picteze la Școala Populară de Artă din Botoșani cu profesorul Victor Hreniuc,ca mai apoi să continue cu studii ”libere”în țară ,inclusiv în Italia și Canada.

Lucrările artistului se află în numeroase colecții particulare din România,Italia,Canada,S.U.A.,Marea Britanie,Germania,Grecia,Belgia și Ucraina.

Începând din 1998 a participat la numeroase tabere de pictură organizate la Ipotești,Agafton,Șendriceni,CâmpuLung Moldovenesc,Crivaia,Vatra Dornei,Stupca,Balcik și multe altele..

A expus la Galeriile de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, ”TOP-ART” și POD POGOR – FIUL și CASA CĂRȚII din Iași, Bank Post și „Eurombank” din Suceava ,sediul ONU din București etc.A avut ,de asemenea.expoziții de grup în Canada (- Oakville ,Italia ( Galeriile „Degli Artisti” din Roma) și Ucraina ( Hliboca și Cernăuți).

A participat cu lucrări la Casele de licitații de Artă MARAVISA,GRIMBERG,GOLDART etc.

Atunci când pictura trebuie să reprezinte un peisaj citadin, apare un fel de scurtcircuit care determină momentul unei verificări cruciale, asemănător mai degrabă cu o confruntare decât cu un raport interpretativ care să exprime serenitate.

S-ar putea spune că pictorul care urmează să „imortalizeze” un peisaj citadin se confruntă și cu o reflecție fundamentală asupra sensului actului său artistic. În fapt,două limbaje diferite sunt față în față: cel arhitectural, existent deja ca prezență obiectivă și care poartă forța conceptuală a arhitectului și constructorului, caracterizată printr-o masă structurală, stilistică și istorică, marcată de utilizare și modificată de timp și celălalt, limbajul pictural – bidimensional – un punct de vedere subiectiv, simbolic,care nu este practicabil decât cu privirea și nu poate fi traversat decât în virtutea unei iluzii, pe care mimesis-ul a căutat-o și a găsit-o în inventarea perspectivei,

Și tocmai în redarea picturală a structurilor arhitecturale, pictura modernă și-a testat potențialul de a fi o fereastră deschisă către realitate, inventând un nou mod rațional de a privi lumea. S-ar putea să nu fie o coincidență faptul că unele momente marcante ale acestei întâlniri-impact între pictură și arhitectură se regăsesc tocmai în acele lucrări care marchează marile momente de cotitură din istoria picturii.Cert este că, de la cucerirea așa-numitului vizibil natural, artiștii nu au mai renunțat la narațiunea picturală a prezenței arhitecturii citadine, creând în pictură o adevărată cronică despre ambientul urban cu valoare istorică, de neînlocuit,

Atașat de oraș și de arhitectura istorica a acestuia, picturile citadine ale lui George Șpaiuc se impun prin vigoarea monumentală a arhitecturii formelor, prin logică şi echilibru,ele redând sinceritatea absolută a pictorului. Artistul crede în ceea ce face și în ceea ce mai are de făcut ca unul din artiștii care, dăruit fiind cu talent și spirit, nu ezită să ne spună cum arata lumea Botoșaniului de odinioară.

George Șpaiuc este pictorul care cutreieră străzile vechiului Botoșani , impregnându-se de spiritualitatea locurilor ca mai apoi să le nemurească în culoare.Începând cu cartierele vechiului târg, în care arhitectura eclectică a caselor înstărite se inserează în grupurile de case cu arhitectură populară, specifice vechilor zone de locuinţe ale orașului și continuând cu Centrul Vechi al Botoșanilor ,având clădirile construite după modelul celor din Leipzig, cu parter şi etaj și care mai păstrează tainele strecurate de timp între vechile sale ziduri, viu colorate.

Pictorul încadrează vederile orașului reproducându-le și împregnându-le cu armonii cromatice vibrante și elegante, cu o intenție realistă precisă.Artistul își calibrează cursa penelului său, alternând delicatețea și intensitatea tușelor în fața unei naturi citadine, filtrate înțelept și readuse în spațiul pictural prin memoria vizuală a momentelor și sugestiilor emoționale,în care fiecare element devine lirism peisagistic al poeziei pure.

Artistul se hrănește cu gânduri și emoții,readucând la viață un trecut nu prea îndepărtat, dar care este adesea devalorizat sau puțin luat în considerare. O pictură blândă care găsește în sentiment un element fundamental pentru a ghida gestul său pictural și pentru a crea o relație empatică cu publicul său. George Șpaiuc arhivează prin intermediul artei istoria, clădirile de altădată, pictura sa devenind şi un valoros document peste timp , a ceea ce a fost Botoșanii de altădată. Puțini sunt artiștii care, cu abilitatea intuitivă și meticulozitate, readuc pe pânză priveliști și aspecte inedite ale arhitecturii orașului, stabilind și timpul și starea de spirit. Picturile lui Șpaiuc sunt, fără nici o îndoială , un mesaj de credință în viitor, cu un avertisment de a nu strica tot ce avem sub ochii noștri : natura și istoria…

Asemenea multora dintre iluștrii săi predecesori, artiștii români care de mai bine de un secol și jumătate au pictat în Italia,George Șpaiuc a fost dispus să asimileze lecția unei mari culturi,remarcându-se prin excepționala capacitate de a o percepe si de a intra în contact cu substanța ei.

Cucerit de orașul farmecului etern – Roma – străvechi, dar mereu nou,George Șpaiuc a explorat grădini, piețe, străzi, alei, fântâni, poduri, ruine,abordând misterul și magia lor într-o tehnică inocentă, fără referințe academice. Albul coloanelor de marmură, nuanța gălbuie a travertinului și roșul întunecat al cărămizilor, compun gama cromatică a imenselor vestigii peste care s-au scurs mileniile,aducând privitorului o liniște revigorantă a timpului și a istoriei. În peisajele sale citadine rafinate și elegante, artistul invită privitorul să retrăiască cele mai sugestive și mai valoroase sclipiri din istoria Romei,eterna Cetate împotriva timpului trecător.

Întotdeauna pictura unui artist este animată de voința de a sintetiza în operă dialectica dintre sursa reală de inspirație și gândire, care pune stăpânire pe subiect, reinventându-l .Senzațiile trăite în fața realității sunt abstracte și prin urmare, în natură, cu cât este mai descris un subiect, cu atât mai departe se îndepărtează de posibilitatea de a transmite emoția trăită în fața sa. Cu toate acestea, nu obiectul stârnește interesul expres al pictorului,ci emoția care derivă din observația analitică a acestuia în sine.

    În fața unui subiect, pictorul întotdeauna își pune întrebarea : ”ar trebui să descriu sau să povestesc ?…” În timp ce „a descrie” înseamnă o adeziune superficială cu sufletul, ”a povesti” este, în schimb, o adaptare a ritmului narativ transpus în lucrare, la ritmul lăuntric al lucrurilor, obiectelor, naturii, acel ritm care este esența și care îl informează.

În pictura lui George Șpaiuc nu găsim o atitudine conceptualistă, ci mai degrabă o dorință de sinteză a gestului pictural, întotdeauna atent gândit, cu identificarea rațională și reinventarea subiectului, care devine transgresiv ,capabil să refacă realitatea filtrată prin acțiunea gândirii.

Peisagistica lui George Șpaiuc,Natura ni se arată în infinitele sale capacități mutative : suspendată între sacralitate și minune, înfășurată într-o aură fermecată, aceasta invadează imaginația artistului devenind o sugestie emoțională și intelectuală.Realitatea înconjurătoare este astfel reinterpretată în viziunea artistului, a cărei intenție este să depășească simpla reprezentare naturalistă pentru a oferi privitorului o compoziție care să reflecte gândurile sale cele mai profunde. Elementul tangibil devine un pretext pentru a exprima o idee, un concept, un raționament care îl ghidează pe pictor să structureze o lume conceptuală creată și dorită de el însăși. Artistul trăiește experiența creativă ca o oportunitate de meditație și îmbogățire a parcursului său pictural în care penelul și pânza devin mijloacele unei libertăți totale de exprimare.

George Șpaiuc iubește peisajul care îl înconjură,captând observatorul să participe la emoțiile sale și îndemnându-l să viziteze fiecare colț locuit de amintirile sale vizuale. Puternice în claritate, lucrările sale încântă prin culoarea distribuită pe pânză cu o tehnică particulară, purificată după regulile academice, în libertatea totală a gustului său artistic. Opțiunile sale compoziționale nu sunt niciodată întâmplătoare, afirmând mesajul său plin de melancolie și singurătate, cu secvențe emoționale misterioase pătrunse de revărsări vitale de lumină. O poveste picturală care denotă un romantism înnăscut, căutând mereu noi experiențe comunicative capabile să ofere răspuns gestului metodic al frumuseții figurative. Pictorul nu deformează realitatea, asumându-și aspectul memorial de a mărturisi imagini sugestive ale unor scene din natură ,vibrând cu atenție la elaborarea pitorescului din exuberanțele sale stilistice. De fapt, casele, copacii,florile și pajiștile prind viață printr-o doză cromatică corectă, fără a exagera principalele teme ale limbajului său pictural.

Esențialul unui tablou nu este ”… ismul”, eticheta sub care este”clasificat”pentru comoditatea criticii, a cronicilor sau a istoriei artei,ci este tabloul în sine, expresia pe care artistul o definește și o perfecționează. Desigur,modernitatea nu are o singură față, ci foarte multe ,excelând cele care diferă prin intensitatea stilului.

Modernitatea lui George Șpaiuc este sinceră și independentă față de formulele ”la modă”,majoritatea lipsite de prejudecăți și viciate de originalismele mai puțin convingătoare.

Obosit de elucubrațiile savante ale generațiile de artă de la sfârșitul secolul XX, pierdute în ambiguitățile provocărilor sterile și autoreferențiale, pictura lui Șpaiuc pare a fi o revenire fericită la „prezent”,la un impresionism revizuit în lumina puterii expresive a contemporanului, printr-un limbaj intens,original și seducător,ca într-un joc de oglinzi care pare să combine cu un echilibru deosebit, clasicismul și modernitatea.

Șpaiuc se afirmă în lumea artei prin pictura sa exuberantă, rezultat al talentului său înnăscut, bazat pe sinteza picturală echilibrată, îmbogățită cu imaginea memorială. Creativitatea sa dictează vibrații emoționale, cu o mare capacitate de a se descurca în hățișul noilor tendințe creative, rămânând fidel naturii sale impresioniste, fulgerul creativității sale, o încolțire prețioasă păstrată în sufletul său de artist curat. Pictura sa condensează, în farmecul inefabil al partiturii  cromatice, impulsurile interioare ale unui suflet sincer inspirat, capabil să retrăiască în experiențe creatoare, emoția de neșters a contactului cu realitatea peisagistică și umană, pătrunsă de spiritualitate. Artistul folosește culori pasionante, bogate în lumină, pentru o poveste picturală care pătrunde în realitate,oferind observatorului o textură elegantă a peisajului, acoperită de sensibilități care provin din vena sa interpretativă strălucitoare și vibrantă.

„Întregul univers vizibil nu este altceva decât un depozit de imagini și semne cărora imaginația trebuie să le atribuie un loc și o valoare relativă”, scria Charles Baudelaire în celebra prezentare a Salonului parizian din 1859.

Spațiul adecvat în care George Șpaiuc se simte în siguranță este tocmai acest „depozit de imagini și semne”,pe care le observă,le interpretează,le selectează,ca mai apoi să le reasambleze în picturile sale, cu răbdare și cu înțelepciune, atent la detalii pentru a crea structuri (exprimate vizual, dar, evident, cu un caracter principal mental) de o vigoare remarcabilă, sugestive și vibrante.Șpaiuc pictează cu angajamentul unui artist care știe să ia totul în serios: combinațiile de culori, perspectiva, atmosfera poetică, lumina….

George Șpaiuc iubește discreția, gesturile sobre, tăcerile și mai presus de toate, nesfârşitele aşteptări ale unor clipe de care sufletul are nevoie… Ca un doctor atent și pasionat, George Șpaiuc știe să vadă, să audă, să mediteze și de asemenea, știe să acorde atenție detaliilor. Și în sfârșit, știe să comunice, să povestească… El este pe deplin autentic, intim ca artist pentru că am convingerea că dacă nu ar fi pictor, Șpaiuc ar fi cu siguranță un poet , unul autentic, sincer și dens.

 

George Șpaiuc – Fișă personală

 

Date personale: n.08.04.1964, Hlipiceni, Botoşani

Studii: Şoala de Artă Botoşani, autodidact.

 

Expoziţii personale

 

2011: – Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

– Iulius Mall, Suceava

2010: – Galeria de Artă a bibliotecii „I.G.Sbiera”, Suceava

– Galeriile „Top-Art”(Casa Cărţii), Iaşi

2009: – Galeriile „Top-Art”(Casa Cărţii), Iaşi

– Casa de Cultură „Platon Pardău”, Vatra-Dornei

2008: – Oakville, Canada

2007: – Sediul O.N.U., Bucureşti

– Galeria „Eurombank”, Suceava

– Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

2006: – Galeria „Eurombank”, Suceava

2005: – Galeria „Eurombank”, Suceava

– Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

2004: – Galeria „Pod Pogor Fiul: 2004, Iaşi

2003: – Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

1999: – BRD, Botoşani

– Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

1998: – Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

1997: – Galeria „Luceafărul”, Botoşani

– Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

– Galeria „Bank-Post”, Suceava

1994: – Galeriile „Ştefan Luchian”, Botoşani

 

Expoziţii de grup

 

București-Muzeul Municipal-Palatul Șutu:2014-Pictori Români la Sozopol (grup restrâns)

Botoşani: – anuale şi bienale ale UAP din: 1990, 1991, 1992, 1993,1995, 1996, 1997, 1999, 2002, 2005, 2006, 2007,2011,2012,2013,2014

Bucureşti: – Galeriile de artă „Avant-Post”: 1993, 1994

– Galeriile de artă „Dragomir”: 1996, 1997

Roma: – Galeriile „Degli Artisti”: 1999, 2000, 2001

Oakville(Canada): 2008

Botoşani, Hliboca ,Cernăuţi: 2008 – În cadrul proiectului european „De bună vecinătate” România-Ucraina.

Vatra-Dornei: 2009, 2010 ,2011- Cu asociaţia culturală T.A.G Suceava

Suceava: 2010, 2011,2013 – Cu asociaţia culturală „T.A.G”

Piatra Neamț: 2012,Galeria Mall

 

Expoziţii naţionale:

 

Botoșani:2013,Salonul Național de iarnă

Botoșani:2013,Salonul Național de Artă

Alba Iulia:2012,Salonul Național de Artă

Bacău-Chișinău:2012,Saloanele Moldovei

Piatra Neamț:2012,Bienala ”Lascăr Vorel”

Botoșani:2012,Salonul Național de Artă

Piteşti: 1995, 1997,Salonul Național de Artă

Reşiţa: 2004,

Suceava: 2007

Prezent la Casele de licitații:Monavissa 2012

Grimberg 2014

Începând cu anul 1998, participă la numeroase tabere de pictură organizate la: Ipoteşti, Agafton, Şendriceni, Câmpulung Moldovenesc, Crivaia, Vatra-Dornei, Stupca,Balcik,Putna,Sozopol,Albac,Moneasa,Kotegyan,Belmegyeri,etc.

Lucrări în colecţie din: România, Italia, U.S.A, Ucraina, Germania, Anglia, Canada, Grecia, Belgia etc.