MOTTO:
„Îmi place nestarea picturii lui Dan Hatmanu, aşezată cumva în pantă, în aşa fel încât să nu-ţi poţi scălda de două ori privirea în acelaşi tablou, vreau să zic, în acelaşi fel de a picta. Viziunile sale curg în serii compacte, şi artistul, un sentimental care se desprinde de trecut râzând, le face cu mâna, eliberându- se astfel prin gest şi creându-şi disponibilităţi pentru noi aventuri ale penelului…” Marin Sorescu
     Dan Hatmanu s-a născut pe 31 octombrie 1926 în localitatea Scobinți.Este considerat unul dintre artiștii importanți ai celei de-a doua jumătăți a secolului XX in pictura românească, remarcându-se prin talentul de portretist și de peisagist.
     Tatăl artistului, învățătorul tefan Hatmanu era, cum afirmă fiul său Dan, „o fire mândră și dârză. Bun pedagog, găsea în meseria căreia i se dedicase un sens moral superior atât pentru sine cât și pentru cei din jur”. Mama, Maura Hatmanu, și ea învățătoare, era un caracter total opus: de o sensibilitate aparte, în care dragostea pentru aproapele era lege liber consimțită, suferea efectiv în fața asprimilor vieții, vibra, cum spune tot fiul ei, cu toată ființa la tot ce era nedrept și rău.Bunicii paterni, Alexandru și Eliza Hatmanu,erau de loc din Hârlău,iar cei pe linie maternă, Sotir și Maria Enășescu se trăgeau din Vlădenii Botoșanilor. În acest spațiu, pe care sufletește nu l-a părăsit niciodată, Dan împreună cu fratele său Lucian și-au trăit copilăria și o parte din tinerețe. Dan se considera chiar un produs al acestui spațiu. De altfel, într-o bună parte din opera sa, pictată sau scrisă, acele meleaguri, oamenii de acolo, istoria lor sunt o prezență vie, o permanență.
Cei patru ani de școală primară, pe care i-a urmat la Scobinți în perioada 1933-1937, ca ș i cei de imediat după au fost pentru Dan Hatmanu, potrivit proprie-i destăinuiri, „ani de vis”.Școala de „mai departe” a urmat-o la renumitul Liceu Național din Iași, unde și-a susținut și bacalaureatul. Instrucția de excepție de care a beneficiat aici, la care s-au adăugat și studiile efectuate în perioada 1945-1950, la Academia de Arte Frumoase din Iași, secția Pictură, avându-i ca profesori pe marii artiști Corneliu Baba și Ion Irimescu . Încă din timpul studenției expune alături de Ion Irimescu, Otto Briese, Mihai Cămărut, Eugen Ștefan Boușcă, Petre Hârtopeanu ș.a. Premiul ce i s-a acordat, ca și aprecierea criticului Radu Bogdan, prezentată cu acelasi prilej, au fost pentru studentul Dan Hatmanu deopotrivă o încurajare si o confirmare a drumului profesional bine ales.
      După absolvirea Academiei este încadrat ca îndrumător la Muzeul de Artă din Iași, lucrând apoi ca profesor de desen, pictură și compoziție la Școala Medie de Arte Plastice din Iași.Dan Hatmanu continuă să picteze cu și mai multă dăruire ,realizările sale artistice fiind tot mai mult apreciate, încât voci și condeie autorizate din domeniu încep să-l integreze în elita tinerelor promisiuni ,fapt ce l-a determinat să concureze chiar și la confruntări internaționale. O primă afirmare în acest sens este aceea prilejuită de Bienala internațională a tineretului de la Veneția, din 1954, unde Dan Hatmanu a fost cotat printre primii dintre cei mai buni.La Varșovia, în 1955, la Expoziția internațională de artă plastică din cadrul Festivalului Internațional al Tineretului, i s-a acordat premiul II, medalia de argint, premiu cu care a fost onorat si în 1957, la Festivalul Internațional al Tineretului de la Moscova. În fine, se impune a fi amintită si participarea sa, în 1959, la prima bienală Internațională de artă plastică a tineretului de la Paris.
        În anul 1960, ca urmare a unui concurs, Academia Română îi acordă bursa „Nicolae Grigorescu”, care îi permite să studieze un an la Sankt-Petersburg și un an la Paris.
    La Sankt-Petersburg (1962-1963) studiază la Academia de pictură, sculptură si arhitectură „I.E. Repin”, sub îndrumarea profesorului Evsei Evseevici Moiseenko. Mai multe vizite la renumitul muzeu Ermitaj îi înlesnesc posibilitatea cunoașterii unor mari valori ale artei universale, precum și posibilitatea realizării unor utile studii după Vincent van Gogh. În 1963, Dan Hatmanu a expus picturi și lucrări de grafică din perioada Sankt-Petersburgului, bucurându-se de aprecierile criticii.
     La Paris (1964-1965), la Université de France – Institutul Internațional de Studii Pedagogice din Sèvres – frecventează Le Cours International de Méthodes Comparées des Arts Plastique, coordonat de profesorul Jaques Quignard și, în paralel, cursurile Academiei Libere ale profesorului Jaques Lautrec. Tot la Paris experimentează o tehnică artistică nouă – gemmail –, tehnică aflată la întîlnirea dintre mozaic și vitraliu.
    În 1965,vernisează cu succes la Paris, la Galérie du Passeur,din Rue du Bac expoziția „ Parisul care dan¬seaza”,despre care, în revista Lettre Française din 7 ianuarie 1965, cunoscutul critic plastic Georges Boudaille, scria printre altele: „Prima expoziție a lui Dan Hatmanu la Galérie du Passeur este o revelație pentru toți amatorii de pictură care vin s-o viziteze. Dan Hatmanu a văzut Parisul ca pe un oraș care dansează și amețeste într-o mișcare ondulatorie. Beția pe care o redă este plină de poezie și de adevăr și, ceea ce e mai important, dă naștere unei picturi de calitate.”
În 1975, în prezența unor autorități mexicane și a reprezentanților Ambasadei române în Mexic, Dan Hatmanu are privilegiul să fie prezentat unei lumi mai puțin frecventate de români, deschizîndu-i-se la Galeria Chapultepec din Ciudad de Mexico, expozitia „Om și sentiment”.
În 1976 Dan Hatmanu este distins cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române pentru lucrările de grafică din ciclul „Iașul de ieri și de azi”, pe care le expune, în același an, și la New York.
Din 1960 a fost încadrat conferenţiar la Institutul pedagogic de trei ani din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, iar în 1970 i s-a acordat titlul de profesor. Din 1977 şi-a desfăşurat activitatea didactică la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu”, unde a fost profesor universitar şi a deţinut şi funcţia de rector (1984-1990). De aici s-a pensionat, în 1992, devenind profesor consultant.
     Câteva zeci de expoziții în țară alternând cu cincisprezece personale peste hotare, prezențe la peste treizeci de expoziții de grup în străinătate puncteazã biografia unui artist cu fața spre universal, întâlnit la Paris, la Roma.la Tokyo și New York, la Ciudad de Mexico,Cairo și Teheran, la Praga și Moscova, la Barcelona ți Atena, la Viena, la Varșovia și în alte centre artistice ale lumii.
     Lucrări ale sale se găsesc în muzee din România: Muzeul Municipal din Huşi, Muzeul de Artă din Iaşi, Muzeul de Artă din Piatra Neamţ, Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, dar şi în muzee şi colecţii particulare din străinătate – Rio de Janeiro, Valletta, Poitiers, Ciudad de Mexico, Praga, Franţa, Italia, Israel, Grecia, Germania.
       De-a lungul anilor, pictorului Dan Hatmanu i s-au acordat numeroase premii, diplome de excelență ori diplome de onoare.În 1979 i s-a decernat Premiul Internațional Colosseum din partea Centro d’Arte e Cultura Nuova Figurazione din Roma,Italia; în 1985, primește Premiul Criticii acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România; în anul 2000 i se conferă Ordinul Național „Pentru merit” în grad de Cavaler. În 1994, este ales membru al Academiei de Științe, Arte și Litere din Paris, iar în 2007 membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România. În 2006, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa; Iașul îl onorează cu titlul de Cetățean de onoare – ca și localitatea natală, Scobinți – precum și cu titlul de Ambasador al judetului Iași. Acestor consacrări trebuie adăugate numeroasele Diplome de excelență, Diplome de onoare și Medalii jubiliare din partea unor instituții de învățământ și de cultură din țară și străinătate. În fine, cooptarea lui Dan Hatmanu în Uniunea Artiștilor Plastici din România a fost recunoașterea oficială a apartenenței sale prin talent și creație la marea familie de artiști ai României.
       Unul dintre cele mai controversate tablouri ale lui Dan Hatmanu a fost cel în care cuplul Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu ciocneşte un pahar cu vin roşu cu domnitorul Ştefan cel Mare, care scoate din tablou o mână în care ţine un pahar. “Lucrarea a fost văzută atunci cu nuanță ironică, s-a vorbit ca despre o bătaie de joc chiar. Mulți au sesizat ironia. Este ciudat că, atunci, oamenii au înțeles mesajul, iar acum îl percep deformat. Așa sunt eu: ironic si autoironic. Era o comandă obișnuita. Numai cei care nu au caracter nu recunosc că așa se obișnuia în acea vreme”, a dezvăluit Hatmanu pentru ziarul Adevărul. Pictorul a explicat că nu a primit nici un ban pentru tablou. “Erau comenzi, erai obligat să faci asta”. Pentru artist, “obligația” însemna șansa de a expune în străinatate și de a-i fi achiziționate lucrările.”
       Din păcate, Dan Hatmanu a plecat dintre noi, la vârsta venerabilă de 92 de ani, într-o lume mai bună și mai senină. Și chiar dacă a plecat să picteze în ceruri, Maestrul lasă o  imensă și valoroasă  moştenire artistică  Iaşiului şi întregii culturi române.

Referințe critice

„Noțiunea de maestru, pe care Dan Hatmanu o ilustrează strălucit, presupune un talent ieșit din comun, experiența artistului acționând într-o direcție proprie, conturată de personalitatea sa puternică și neobișnuită. Descoperim în opera sa un tot, întruchipat de pasiuni profunde, a căror bogăție de soluții ne surprinde și ne poartă spre marile adevăruri. Puritatea tonurilor artei sale posedă sonorități muzicale, rezonanță interioară, raporturi, ritm, precum și o infinită subtilitate de nuanțe, în realizarea melodicii tabloului. Pictura lui Dan Hatmanu, mereu puternică și înnoită, trădează o imensă bucurie de a trăi, de a trăi pentru ce e frumos, pentru oameni și artă, pentru emoția creatoare decantată într-o vitalitate profundă și imensă. Dan Hatmanu tălmăcește timpul într-o istorie care nu este alcătuită numai din secvențe sau din poezia imaginilor, ci din trăire, în măsura în care pictura de astăzi îi poate oferi celui ce se apropie de ea sensurile originii și ale prezentului, ca temeiuri ale omului aflat în fața tainei existențiale. Dan Hatmanu este, după cum o recunoaște întreaga critică de artă românească, un artist de o valoare excepțională, pe care artistul însuși o acceptă cu greu. Fin analist al fizionomiei omului, al mediului în care trăiește și al aspirațiilor sale, Hatmanu parcurge, de-a lungul anilor, experiențele artistice decisive pentru fiecare vârstă a sa. Galeria lui de portrete șarjate este o galerie de caractere de o mare varietate tipologică pentru autenticitatea unei lumi care nu se vrea uniformizată. Hatmanu investighează lumea în diversitatea ei, ca de altfel și în peisagistică, depășind însă, întotdeauna, simplă înregistrare constatativă. Acumulând solide cunoștințe de la înaintașii săi, el s-a definit ca personalitate creatoare deplin stăpână pe terenul expresionismului, și chiar al suprarealismului, modalități de exprimare ce necesită, cum se știe, o excepțională pregătire profesională. Dan Hatmanu lucrează cu fantezie și exhibă, aproape cu voluptate, o multitudine de idei, un temperament puternic, dublat de gustul pentru bizarerie. (…) Fără îndoială, Dan Hatmanu ocupă și va ocupa un loc distinct în istoria artei românești.” (Dr. Alexandru Ciubuc – din prezentarea masivului album Dan Hatmanu, Editura ARC 2000. Antologie de texte – Maria Hatmanu. Versiune engleză – Alexandru Solomon. Versiune franceză – Magda Ciopraga, Simona Branzaru. Album apărut cu sprijinul financiar al Reiffeisen Bank).
”Dan Hatmanu este un virtuoz care se fereşte de virtuozitate. Inteligenţa sa emoţională îl face să caute mereu o zonă în care privirea autorului se întâlneşte cu cea a citirului. Zona aceasta de interferenţă e copilăria. Dan Hatmanu se întoarce de fiecare dată la ea, când simte că a ars sau a epuizat o anume etapă artistică, un anume parcurs existenţial, încercând să reînvie copilul din el. În momentele de nelinişte sau de epuizare, el apelează la un subterfugiu, percepând lumea prin intermediul ochilor copilului care a fost. Îi ei găseşte întotdeauna suficientă puritate pentru a lua totul de la început.
Pictura sa e o fugă cromatică din do major în do minor, un scherzo executat cu măiestrie şi plecăciune către public, de pe linia unui portativ pe care artistul evoluează asemenea dansatorului pe sârmă, înarmat cu făclii aprinse, cu pahare, cuţite, farfurii şi alte obiecte. Înaintând pe sârmă artistul face dinadins câte un pas greşit, astfel că obiectele îi lunecă din braţe. El nu se pierde însă cu firea, ci urmărind traiectoria lor adaugă tabloului o altă mişcare, un amănunt în aparenţă nesemnificativ, menit să ne trezească simţurile din amorţeală.
Portretele şi autoportretele lui Dan Hatmanu sunt pătrunse de o ironie fină. Ele îşi găsesc ecoul într-un ceremonial, într-o regie scenică la care privitorul devine un alter-ego al artistului, regăsindu- se în atitudinea şi gesturile sale cotidiane, dar şi din dialogul cu înaintaşii. Lecţia simplităţii Dan Hatmanu a deprins- o urmărind levitaţiile lui Chagall, dar şi mustaţa răsucită spre cer a lui Dali. El nu a uitat, desigur, nici de autoportretele şi de portretele lui Baba, a desprins din ele vioara lui Enescu, făcând-o să vibreze mult mai modern, în consonanţă cu epoca pe care a străbătut-o. ”(Leonid Dimov)