MOTTO : ”Sufletul din orice portret este cel al pictorului, nu cel al modelului”. Oscar Wilde
Pe măsură ce arta contemporană explorează tot mai multe domenii iconoclastice, există o marcantă revenire la un subiect clasic din istoria artei: portretul. Un gen care, nu numai că nu s-a perimat de-a lungul anilor, dar s-a reinventat și s-a adaptat la vremuri.Această revenire la reprezentarea figurii umane pare o preocupare acută și a tinerei generații de artiști din România.
Viziunea portretistică a tânărului artist Manuell Mănăstireanu ,unul dintre cei mai apreciați și prețuiți pictori ieşeni ai zilelor noastre ,reînnoiește abordarea picturală a portretului.
În centrul operei lui Mănăstireanu este omul. Cercetând profunzimile ființei și singurătatea intrinsecă a omului, sensibil la suferințele și îndoielile cu care se confruntă lumea de azi,artistul urmărește conturul existenței , examinând fața ascunsă a ființelor, nu prin voaiorism, ci printr-o introspecție precisă în anatomia lor existențială, pentru a dezvălui substanța spiritului uman.
La vocația picturală precoce a lui Manuell Mănăstireanu , o certă contribuție au avut-o circumstanța de a se fi născut dintr-un tată sculptor și cea de a-și fi petrecut copilăria și adolescența într-o geografie a Botoșanilor,locul din care au irumpt patru giganți ai culturii românești – Eminescu,Iorga,Enescu și Luchian… Clasa incontestabilă a artistului provine dintr-o vocație înnăscută, pe care studiile academice au ridicat-o la nivelurile cele mai înalte. Trebuie spus că cel care l-a îndrumat  să își găsească Calea și  să își dezvolte percepțiile artistice, a fost  profesorul de pictură,regretatul  maestru  ieșean,Dan Hatmanu,artistul fiindu-i ucenic într-una din ultimele sale promoții ,cea din 1999.
În ciuda tinereții sale,artistul a ajuns în scurtă vreme  la un nivel remarcabil de performanță stilistică și estetică care i-a asigurat ascensiunea spre o carieră de succes.
Manuell Mănăstireanu este un artist căruia îi trebuie recunoscută imediat o calitate care, paradoxal, nu este prea răspândită printre pictori: știe să picteze… Dacă a fi pictor înseamnă a ști să pictezi, lucru care mi se pare într-o logică sacrosanctă, atunci cu arta lui Manuell Mănăstireanu nu poți avea îndoieli sau ezitări.Stând în fața tablourilor sale și admirându-le, nu-ți pui niciodată  întrebarea dramatică  care bântuie arta modernă :”Dar oare ce înseamnă ??!”…Pentru că nu ai nevoie de instrucțiuni de utilizare pentru a recepta opera artistului și nici de decodarea unor chei complicate. Opera sa este directă, vizibilă, accesibilă tuturor… Nu este un elitist – în sensul rău al cuvântului -, ci democratic, universal. La îndemâna fiecăruia care-și face timp să privească și să mediteze, să găsească și să-și exploreze propriile întrebări.
”Eu nu fac decât un continuu exercițiu de sinceritate față de mine și față de public. Nu țin nici să șochez, nici să coafez realitatea, discursul meu artistic e viu tocmai fiindcă e parte din mine.”-mărturisește artistul. Lucrările sale sunt adânc înrădăcinate în tradiția picturală românească și par a fi continuarea firească, niciodată banală, dar absolut inovatoare, a unei călătorii fascinante întreprinse de marii maeștri ai penelului,de la care artistul a încercat să asimileze ceea ce a fost mai bun.
Redescoperind și maturizând acea predispoziție naturală pentru Portret pe care o deține încă din copilărie,Manuell Mănăstireanu s-a impus ca un portretist cu o forță deosebită de citire a psihologiei personajelor pe care le pictează , făcându-se remarcat şi prin spiritul său discret şi modest care îl defineşte ca identitate creatoare.
Duritate și tensiune expresivă, dar și finețe și subtilitate – o varietate mare de expresii artistice care arată o sensibilitate profundă a artistului în captarea acelei zone metafizice , adânc spiritualizată, care navighează între luciditate şi imaginarul creativ.
În pictura lui Manuell Mănăstireanu se amestecă, ca într-o paletă bine ordonată, elemente pictoriale postmoderne, suprarealiste, figurative, rezultatul obținut fiind o întreagă gamă de atitudini portretistice, o parafrazare a lumii în care privirea se așează ca un „oaspete tăcut” în fața unui apel arzător al unei lumi a tristeţii şi însingurării, a prăbușirilor care lasă în urmă dureri cumplite şi neştiute, greu de stăpânit.Artistul  nu a căutat adaptări sau actualizări la tendințele artistice la modă, arătând o coerență picturală care este de natură ferm lăuntrică,de multe ori filozofică și contemplativă, din punctul de vedere al ținutei profunde și al imaginii. Credincios pentru el însuși,artistul este, din acest motiv, un pictor retras,introvertit, departe de clamarea gesturilor frapante.
Factorii care guvernează creația artistică sunt plini de mister,adeseori fiind canale ermetice și absconse care leagă mâna artistului de așa-numitele arhetipuri colective care trec printr-un releu care se numește psihic. Psihicul artistului… Și poate asta este ceea ce caracterizează talentul unui artist : a avea un psihic ( să spunem, un suflet…) care reușește să descopere și să scoată în evidență acele arhetipuri pe care toată lumea ar dori să le fi descoperit.Cu alte cuvinte, artistul dezvăluie ceea ce ne-am dorit fiecare să putem descoperi pentru noi înșine. Aprecierea unui tablou, a oricărei opere de artă, a unui poem, a unei cărți bune, înseamnă a găsi acel ”ceva” pe care l-am căutat de mult timp și pe care nu am fost niciodată capabili să-l descoperim.Ei bine,artistul Manuell Mănăstireanu ne face această favoare…
Fără îndoială că lucrările sale nu sunt născute din întâmplare și cu siguranță că ele sunt rezultatul unei sinteze rafinate care exploatează un imaginar debordant ,pe care viața îl sugerează și de multe ori îl impune,în condițiile în care inflaţia reperelor existenţiale sufocă orice încercare de sinteză.„Portretul s-a născut în pictura mea ca o prelungire firească a tot ce e în mine – întrebări despre viață și moarte, suferință, emoție, sentiment… Nu sunt un căutător de subiecte, lucrările mele fiind mai degrabă obsesii, introspecții prelungi în abisurile existenței. Nu cred în întâmplare, de aceea nici eu nu pictez portrete la întâmplare”, declara  pictorul într-un interviu.
Arta lui Manuell Mănăstireanu  este alcătuită din căutări infinite stârnite de foamea existențială de sens , unde angoasa, anxietatea și durerea omului sunt profund resimțite de un suflet și un psihic veșnic afectat de traumele existențiale.Artistul pictează condiția umană cu o mare sensibilitate, atingând resorturile sensibile ale unei anumite crize, a conştiinţei şi înstrăinării umane,a solitudinii și a dificultății de comunicare. O incomunicabilitate pe care artistul o înfățișează în personajele sale: întotdeauna în prim plan, ele sunt singurii actori din această felie a existenței, singurii protagoniști ai unei povești emoționale, deoarece nu există nimeni lângă ei care să asculte țipătul din sufletul lor.
Artistul nu se teme să scoată la lumină din conştiinţa colectivă, spasmele agonice ale lumii, transpuse în metafore cu tonalităţi crude, ce alcătuiesc un discurs pictorial într-o manieră care îl salvează de inutile rătăciri prin labirintul liricizării.
În lucrările sale există un soi de metafizică contemporană, profund legată de contemplativitatea unor teme și motive, emoții și judecăți care sunt într-un anumit sens existențiale, legate de circumstanțele tumultoase ale vieții,care vorbesc despre trecut, de spaime, lacrimi și suferințe, de un tragism care se naște pur și simplu în memoria și în ochii privitorului. Dar adevărata particularitate a portretelor artistului se regăsește mai ales în ochi.”Prefer să pictez ochii oamenilor decât catedralele, pentru că în ochii oamenilor există ceva care nu se află în catedrale, oricât de maiestuoase și impunătoare ar fi. ”– mărturisea Van Gogh într-o scrisoare către fratele său Theo, explorând relația dintre psihologie și arta portretului.
Fără îndoială că ochii reprezintă cea mai scurtă cale de a intra în ego-ul altora și prin care poți surprinde esența individului. Jucătorul de poker știe că cel mai vulnerabil și penetrabil punct al său, din partea adversarilor, este privirea, de aceea, atenția lui este concentrată pentru a o face cât mai inexpresivă, dar în același timp încearcă să o păstreze atentă și penetrantă pentru a citi expresia altora.
Este greu de descris în cuvinte, ceea ce reușește să transmită, să amintească și să ascundă portretele lui Manuell Mănăstireanu,așa cum, la fel de greu este să definim limbajul feței umane , a cuiva care ne comunică brusc, fără să vorbească. Senzațiile nedefinite se împletesc și evoluează, forțându-ne să ne oprim o clipă pentru a încerca să înțelegem.
Animus in oculis habitat, spuneau latinii (”sufletul locuieşte, sălăşluieşte, în ochi”). Captarea Sufletului care domnește în ochi și fixarea esenței sale pe pânză este ,fără îndoială, visul fiecărui Artist.Pictorului nu îi revine decît să pândească acest moment, să-i pregătească locul, să-l conserve și să-l recompună ,cu un vibratto aparte care să mângâie retina privitorului.
Manuell Mănăstireanu traduce intangibilul sufletului cu o anumită asprime a ochiului și îl fixează pe pânza care îl vivifică într-o sarabandă de contraste: incertitudine și siguranță, coborâre și înălțare , raționalitate și inspirație, pace și mișcare…Epifaniile rapide , sclipiri strălucitoare, luminează mintea, în timp ce explorează profunzimile inconștientului probând buclele inconștientului și, în același timp, își permit să fie cercetate de experiența emoțională a subiectului, care urmărește acele „căi ale sufletului” ca într-o călătorie existențială, dispersându-se în acel sediment plutitor. , în impulsul vital inepuizabil și etern al acelor stări vibrante emoționante.
Pictura lui Emanuell Mănăstireanu este la prima vedere precisă, centrată pe detalii executate cu un realism aparent fidel adevărului, cu o grijă accentuată în execuția și utilizarea perspectivelor.În realitate,însă, este imprudent să vorbim despre opera sa ca fiind a unui realist stricto sensu. De fapt,artistul depășește contingentul, simțind nevoia să-și extindă orizonturile figurative prin explorarea de noi teritorii, în care nu evită jocul ambiguu al suprarealismului, livrând portrete care te catapultează într-un o realitate „diferită”, cu un efect straniu de deplasare temporală.În felul acesta, pictorul reușește să obțină o transfigurare completă a ființei umane și a universului înconjurător, folosind amestecuri înțelepte de forme,lumini și umbre,de memorie și uitare, într-un echilibru vizual care asigură o figurație cvasi-abstractă și simbolică.
Prin portretele sale, Manuel Mănăstireanu încearcă să surprindă complexitatea ființei umane cu o anumită precizie, pentru a nu se îndepărta prea mult de simpla similitudine somatică,știind să citească limbajul feței umane într-o gramatică uneori clară și de înțeles, alteori criptică și sibilină.În multe din portretele  sale,la fel ca  în cele ale ”Prințului din Montparnasse” (Amedeo Modigliani) , artistul pictează ades  efigii cu ochii lipsiți de pupile,alteori având un ochi normal și altul lovit de cecitate,ca și cum personajele ar privi lumea exterioară  cu un ochi,iar cu celălalt s-ar prospecta pe sine, rămânănd  prizoner al beznei dinlăuntru.
Ceea ce-și propune artistul în portretistica sa ,nu este doar să surprindă asemănarea, ci să scruteze sufletul prin ”ochiul nevăzut” al sinelui și să împărtășească prin el stările sufletești care l-au inspirat.”Ochii din lucrările mele sunt ochii dinlăuntru deschişi numai către cei ce pot privi la rându-le cu ochii dinlăuntru.”- mărturisește artistul într-un interviu.Pentru a face portretele să devină vii, artistul reușește să surprindă nu doar asemănarea, ci și starea de spirit a subiectului , deoarece primul lucru pe care îl caută ochiul său interior este „strălucirea irisului”, care, după Socrate, a fost cea mai autentică și substanțială parte a ființei umane.
În portretistica lui Manuell Mănăstireanu sensibilitatea pictorului, delicată și trepidantă, generează emoție, pasiune, creație … Adică, tocmai acele ingredientele care fac din om un „artist” și al cărui nume poate trăi de-a lungul timpului. În definitiv,ce este un portret dacă nu chiar extinderea ființei umane în timp?
În pictura sa, există experiența culturală și existențială a unui artist care se apropie de viață și, mai ales, de om, pentru a-i înțelege sensul, acea adevărată esență care se află în spatele evenimentelor, ritualurilor sociale, ritmurilor inepuizabile și nevrozelor care caracterizează alienarea omului contemporan.Pentru artist,pictura este firul Ariadnei care îl salvează de la rătăcire și mistificare,arta sa reprezentând esența,întoarcerea ființei către sine,rămânerea ”în” și ”pentru” sine.
Într-o lume instabilă,dezumanizată și fără rostuire, Manuell Mănăstireanu încearcă prin arta sa să refacă unitatea originalului,a sensului existențial al unei societății postmoderne,chiar dacă are sentimentul anacronismului,chiar dacă simte că vine din alt veac. Arta îi redă artistului încrederea amenințată de viața reală, într-o societate standardizată, similară cu cea descrisă de Orwell în romanul său„ ”1984”,tinzând să compenseze efectele distrugătoare ale psihismului contemporan printr-un echilibru care umple fiecare gol existențial. Pictura sa echilibrează oferind distanță și reflecție,explorând porozitatea sufletului uman și dezvăluind superficialitatea explozivă.
Este greu de descris în cuvinte, ceea ce reușește să transmită, să amintească, să ascundă portretele lui Manuell Mănăstireanu.Cât de greu este să explicăm puterea unui chip, a cuiva care ne comunică brusc, fără să vorbim. Senzațiile nedefinite se împletesc și evoluează, forțându-ne să ne oprim o clipă pentru a încerca să înțelegem.
De la marile personalități ale României – scriitori,artiști plastici ,muzicieni și actori,până la clovni ,deținuți și oamenii obișnuiți din realitatea imediat-cotidiană – o întreagă sarabandă de portrete care ascund în ochii lor o istorie demnă de povestit. Lumini, umbre, riduri, expresii, asimetrii, defecte, detalii și semne de timp dau corp Portretului, care prinde viață, între pulberea de grafit, glazura pastelurilor și pigmenții uleioși, ca într-un joc de oglinzi care reflectă deopotrivă clasicism și modernitate.
”Oamenii din picturile mele nu au rang, au stare. Indiferent cine sunt personajele….sunt oameni vii, strigăte mute într-o lume a indiferenţei, fiinţe ce caută lumina prin pogorârea în abisurile fiinţei.”– declara artistul într-un interviu.
Una din temele preferate ale artistului este cea a figurii feminine, evidențiată ca o expresie clară a sentimentelor și valorilor spirituale care dau sens existenței.
Etern îndrăgostit de orașul luminilor,Paris,Manuell Mănăstireanu pictează figurile femeilor tinere, surprise în atmosfera bistrourilor şi cafenelelor din celebrul cartier parizian Montmartre. Protagonistele acestor portrete îmbină percepția clară a frumuseții lor suverane, într-o sinteză picturală exemplară.
Fie că sunt femei simple ,de la țară,fie că sunt cele cu standere și pretenții citadine, atitudinea personajelor din portretele artistului este surprinsă într-un fel de tensiune conectată la natura umană, la psihicul omului,fiind,în principal, exprimată în fixitatea și profunzimea acută a privirii,în care putem citi, de cele mai multe ori,tristețe,deznădejde și suferință. Fețe dominate de gândire și așteptare care sunt fixate în memoria celor care le privesc. Femei care se materializează printr-o acuratețe compozițională meticuloasă bazată pe o senzualitate enigmatică și un mister impenetrabil în care par să se piardă. Ceea ce este frapant în aceste lucrări este fizicitatea eterică și o candoare aproape voluptuoasă, elemente amalgamate cu înțelepciune în complexitatea lor aparent discordantă cu imagini de o forță reprezentativă excepțională.
Mânăstireanu este un artist care surprinde frumusețea imprevizibilă, cea care este în femeia comună, dar, în același timp, unică, gata să surprindă, în modul cel mai icastic și semnificativ, gestul care îi dezvăluie misterul. Amplasată în mod inteligent pe pânză, din memoria inconștientă a artistului, viziunile feminine ale artistului suntsprezentate ca un simbol al frumuseții în sine pentru a fi ulterior investigate în mecanismele sale psihologice intime și evazive, iar în final sublimate și idealizate. Dincolo de orice alchimie, femeile se prezintă ca fiind înzestrate cu o rafinată puritate, atât de sinceră ca să pară misterioase și cu o asemenea simplitate încât să pară evazive.
Lumea lui Manuell Mănăstireanu este un spațiu al tăcerii exhalate de martori în acele teritorii întunecate ale spiritului în care bucuria pare absentă.Un spațiu existențial guvernat de statutul unic al tăcerii,o tăcere a himerelor,a spaimelor și a durerilor , pe baza căruia drama individuală este surprinsă prin inducerea impactului psiho-emoțional asupra privitorului în fața picturilor sale. Chiar și în cele mai senine dintre portretele artistului există un dureros sentiment de insingurare,de disperare ternă, cu acel ghem de infinite trăiri învăluitoare. În spatele chipurilor din pânzele sale, artistul rulează o dorință spasmodică și neîncetată de a înțelege esența existenței.
Identitatea ca obiectiv este în același timp punctul de plecare al unui sistem care face din pictură un instrument de abordare a realității și un mijloc de determinare a sinelui. Francis Bacon, Lucian Freud, Alberto Giacometti, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini sunt doar câteva exemple de sensibilitate și restituire a sentimentului uman.Oamenii lui Manuell Mănăstireanu sunt  niște căutători de sems,figuri hieratice învăluite într-o lumină care nu admit nicio umbră decât în bagajul lucrurilor neînsuflețite și care vorbesc, ca un puzzle, despre persoana căreia îi aparțin cu un fel de cuvinte dintr-o poveste metaforică și criptată.
Cu delicatețe și intuiție, într-o dimensiune personală aproape mistică și contemplativă, artistul devine un pelerin al propriilor sale picturi, într-o călătorie estetică în care gestul artistic devine introspecție, exprimând dorința de a putea înțelege posibilitățile infinite ale creației, trecând dincolo de canoane stilistice și interpretarea obișnuită a lumii contemporane. O elaborare tactilă a imaginii, prin urmare, având în vedere o conștientizare mai mare a enigmei care învăluie omul în existența și realitatea lui.
O explorare a gustului expresionist, cu o sensibilitate exactă pentru culoare, sinteza liniilor și manifestările jocului de umbre și lumină, caracterizate prin simplitatea trăsăturilor pictoriale, ceea ce-i facilitează privitorului să perceapă nu numai imaginea pictată, dar și sufletul reflectat, care apare cu forță și se lasă citit în propria sa intimitate incontestabilă. Dorința de a comunica, de a exprima și de a dezvălui o încredere contemplativă, face din practica artistică a pictorului o poetică a spiritualității umane, o relatare asemănătoare unui jurnal care examinează și disecă imaginea unei reflecții în oglindă,în care analiza interioară deschide o dimensiune nelimitată pentru ochi, unde totul devine universal, transcendând formele de interpretare, dincolo de timp și spațiu: o poetică spirituală și un gest artistic care se purifică în actul creator, redând lumii o viziune originală a emoției și a stărilor sufletești.
Manuell Mănăstireanu pictează cu clasa marilor artiști contemporani, arătând o calitate descriptivă excepțională, care ridică universul său portretistic spre o spiritualitate care este emblema și definiția picturii sale. Pentru atmosfera și sugestiile pe care le creează în operele sale,Mănăstireanu ar putea fi definit ca un pictor romantic-expresionist, deoarece s-a îndepărtat de disciplinele intelectuale ale așa-numitelor avangarde pentru a crea spațiu expresiei sentimentelor individuale.
Sensibilitatea artistului strălucește dincolo de calitatea compozițională excelentă,de puterea privirilor, care indică un studiu psihologic atent și profund al personajelor pictate.Sunt expresii artistice cu o valoare estetică remarcabilă , care denotă înclinația artistului de a defini caractere introspective, bine definite și de a construi imagini care lasă o amprentă de neșters în memoria privitorilor. În lucrările artistului găsim o corespondență empatică între viziuni reale și aluzive, într-o simbolistică plină de rafinament.
Pictorul surprinde printr-o neîntreruptă capacitate de inovație care îi permite să reînvie la limitele deformării expresioniste orice conținut, încărcându-l cu semnificații personale, întotdeauna elaborate la nivel de inspirație și execuție.
Manuell Mănăstireanu poate fi asemuit cu un călător de artă în a patra dimensiune, în care ermetismul interior îl ghidează și îl însoțește către o iubire perpetuă pentru semenii săi,o lume plastică în care, pentru a pătrunde, înțelegerea și simțirea trebuie să lucreze împreună.
În tot discursul său plastic de până acum ,există certitudinea că artistul, conștient de validitatea lumii sale și înzestrat cu un talent autentic excepțional, capabil să depășească obstacolele cele mai dificile,va continua, cu curaj și perseverență, calea pe care a ales-o.  Aceea a Marii picturi…
FIȘĂ BIOGRAFICĂ
Manuell Mănăstireanu (născut la 5 decembrie 1973, în Botoșani) este artist vizual, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design Iaşi, clasa profesorului Dan Hatmanu, secția Pictură (1999). Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 2001, filiala Iași, artistul a participat, începând cu anul 1997, la 11 expoziții personale și la 20 de grup, în țară și în străinătate. Activ în tabere de creație începând cu anul 2003, printre cele mai importante fiind taberele din Langmayer, Germania — „La Gare de l’Art”. A obținut, în 2010, premiul Editurii „Geea” — „Teiul de Argint”, la Botoșani, iar în 2014 a obținut premiul „Pictor al Cetății Iașilor”, acordat de Primăria Iași. Manuell Mănăstireanu a realizat pictură monumentală la bisericile din Răchita, Timiş; Filipeni, Bacău; Roşiori – Ruşi, Bacău.
O mare parte dintre lucrările sale se află în colecții private din U.S.A., Canada, Olanda, Belgia, Germania.
Expoziții personale :
-noiembrie 2000 Iaşi Galeria ARTIS; ianuarie 2007 – Iaşi, Galeria „Cupola”;
-februarie 2007 – Iaşi, Galeria Casa Cărţii; februarie 2011 – Iaşi, Galeriile de Artă „Dana”;
-martie 2011 Bârlad, Galeria „N.N.Tonitza”; 2011, City Gallery, Suceava;
-martie 2013 Iaşi, Cafeneaua Veche;
-mai 2013 Iași,Librăria ”Humanitas”;
-ianuarie 2014 Iași,Casa de Cultură”Mihai Ursachi”;
-decembrie 2014,Palatul Parlamentului București;
-mai 2015 Suceava, Shopping City Galery Suceava;
-septembrie 2015 Iași,Galeriile de Artă ”Theodor Pallady” ;
-mai 2018, Maison culturelle Belgo-Roumaine ,Bruxelles;
-noiembrie 2018 Iași,Muzeul de Artă,Palatul Culturii ;
Expoziţii de grup:
-mai 2002 – Iaşi, „Amprente”, Galeria „Arcu”; decembrie 2003
– Iaşi „Salonul de toamnă”, Hotel Europa; decembrie 2004 – Iaşi „Salonul de Toamnă”, Hotel Europa; martie 2005 – Iaşi, „Atelier 35”, Hotel Europa; Teremia Mare(Tabără de creaţie) Timişoara; aprilie 2007 – Galeriile „Ştefan Luchian” Botoşani; iunie 2008 Iaşi, „Baekero”; mai 2009 – Bârlad, Galeria „N.N.Tonitza”;
-februarie 2009 Iaşi, „Erotica”, Galeria „N.N. Tonitza”;
-martie 2011 – „Transparenţa valorii dincolo de formă şi culoare”, Botoşani, Galeria „Ştefan Luchian”;
-mai 2011 – „Transparenţa valorii dincolo de formă şi culoare”, Muzeul Bucovinei, Suceava;
-octombrie 2011 – Simpozionul de pictură Balcik, Galeria de Artă „Dana”, Iaşi;
– 2011 – „Erotica” Bucureşti;
-martie 2012 – „3 GENERAŢII, TREI VIZIUNI” , Muzeul judeţean Ştefan cel Mare, Vaslui;
-septembrie 2012 – „Viziuni Contemporane”, Palas Mall Iaşi; 2012 – „Erotica”, Iaşi; octombrie 2012 – Casa Pogor, Iaşi;
-decembrie 2012 – „Despre Îngeri”, Galeria de artă a Municipiului Iaşi, 2012;
– aprilie 2016 -”DADA – Characters”,Moinești și Bacău;
-iulie 2017,”O teofanie în piatră și în duh” – Muzeul Național al Țăranului Român,București;