Deosebit de interesantă în peisajul artistic românesc este creaţia pictorului Marian Condruz care, după studiile făcute în ţară şi după ucenicia în atelierul lui Sever Frenţiu şi, sub vădita influenţă a lui Corneliu Baba, îşi continuă şlefuirea plastică la Paris, în cadrul celebrei Academii de la Grande Chaumiere. Diferit totuşi, de maestrul său Sever Frenţiu, mai degrabă prin dimensiunile şi tehnica lucrărilor, decât printr-o altă poziţionare în faţa realităţii, Condruz are abilitatea remarcabilă de a mânui cu realitatea latentă, compunând compoziţii conforme idealului său pictural.

Pictura lui Condruz presupune stabilirea de raporturi inedite, corespondenţe relevante, prin juxtapuneri de imagini şi obiecte disparate, prin elaborarea şi descoperirea de funcţiuni simbolice, adesea cu semnificaţie ideatică. Numeroasele expoziţii deschise atât în ţară cât şi în străinătate, l-au impus rapid ca un pictor reprezentativ al artei româneşti contemporane. Semnalez câteva dintre expoziţii : Montigny le Bretonneaux, Franţa, 1997, Banque Credit Lionaise, Paris, 2000, Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti,2001, Hotel Sofitel – Club francais, Bucureşti, 2002, Camera Deputaţilor – Sala Brâncuşi, 2011, Muzeul Municipiului Bucureşti, 2012, Muzeul Satului, 2013. A participat, de asemeni, la numeroase expoziţii de grup, ultima dintre ele, sub egida Asociaţiei culturale internaţionale Soleil de l′Est din Franţa, care a avut loc la Palatul Parlamentului, anul acesta, reunind un număr de peste 60 deintre cei mai reprezentativi pictori actuali din România.

În pofida unor inerente asocieri cu doctrina suprarealismului, arta lui Condruz este una densă, originală, inovatoare, ce îşi are originile în mai multe curente artistice, contopind totodată diferite modalităţi de abordare filosofică a lumii. Din marea categorie a “pictorilor de imaginaţie” – artişti pentru care materia primă a operei de artă este procesată psihic şi dezvoltată la nivel cerebral – Condruz optează pentru o formulă în care contextualitatea  gândului  (secvenţa literară) nu refuză ceea ce tradiţionaliştii numesc “prelucrarea percepţiei empirice”. O bogată informaţie senzorială extrasă din amestecul tonurilor, pensulaţie, gest şi încorporare a luminii pe suprafaţa obiectuală vine să mimeze obiectul concret, sugestivitatea tactilă, printr-o formulă care ne aminteşte de procedeele suprarealismului interbelic, teoretizat cândva de Andre Breton. Desigur, compoziţia este formula predilectă a expresiei prin care flash-urile ideilor devin tactile. O variantă a postmodernităţii prin care citatul suprarealist se conjugă cu accesibilitatea optică a picturii tradiţionale, pentru a recompune o pictură de interior din care nu lipseşte peisajul, natura statică, nudul, portretul într-o o manieră subtilă dar elaborată, prin care discursul ermetic suprarealist este transformat aproape în totalitate, devenind nu numai  accesibil privitorului, dar căpătând, în acelaşi timp, atât mister cât şi candoare.

Artistul excelează în portret, unde ai impresia că întreg spaţiul se grupează în jurul figurii umane creând, în acelaşi timp, un spaţiu interior al personajului, printr-o exprimare  poetică nemărginită a stărilor acestuia prin paleta generoasă care urmăreşte nu doar exprimarea trăsăturilor, ci şi o anumită mitologizare a personajului, ce capătă, dincolo de valoarea plastică propriu-zisă, şi o importantă funcţie psihologică şi morală. În naturile moarte spaţiul se poate ascunde printre multitudinea de obiecte, structurate şi elaborate în aşa fel, prin valoraţia cromatică studiată, încât creează un efect de factură literară, clar-obscurul, luminile sau umbrele,  având rolul de punct culminant al naraţiunii. Stabilirea de raporturi inedite, de corespondenţe relevante prin juxtapuneri de imagini şi obiecte disparate, a căror construire minuţioasă în păstrarea  funcţiunilor  simbolice cu rol de semnificaţie ideatică este elocventă pentru pictura lui Marian Condruz, care nu este nici pe departe, o reproducere a vizibilului, a realităţii concrete, ci aduce în concret partea nevăzută a acesteea, compunând o suprarealitate con-substanţială visului, întărită prin fantezie şi densitatea lumii materiale pe care o reproduce cu mijloacele sale într-o structurare personală frenetică, printr-o exprimare solidă, încărcată de curajul culorii.

Ultimii ani, au adus o schimbare în registrul tematic, dar şi al viziunii plastice, artistul abordând cu precădere naturi statice lucrate în plină pastă, portrete (în care remarcăm influenţa lui Velasquez, Vermeer), dar mai ales, peisaje. Dintre peisajele acestor ani se detaşează cele veneţiene, cu poezia lagunelor, a bărcilor şi a vechilor clădiri. Apropiat de natură căreia îi rămâne fidel în mod cu totul conştiincios, el desăvârşeşte în contemplarea ei, fiecare tablou pe care îl are de făcut, într-un grad extrem de ridicat, prin tuşe viguroase, sigure şi bogate care se remarcă prin densitatea imaginii, prin echilibrul compoziţional, prin pensulaţia puternică, voluptoasă, prin formele consistente obţinute prin calităţile lor de culoare, prin armonia şi unitatea cromatică, prin contrastele de umbră şi lumină, care creează o viziune plastică deosebită. Contururile, pe alocuri subliniate cu negru, sunt netede și precise. O materie generoasă, străvezie și lucitoare ca un smalț, nuanțată în chipul cel mai rafinat, umple spațiile libere dintre trăsăturile mai închise. Proprie stilului său pictural din această epocă este și repartizarea luminii în valori inegale a luminii în intenţia de a modela volumele arhitecturale pe toată suprafața compoziției astfel încât să imprime un aer misterios încărcat, în  acelaşi timp,  de o evidentă acurateţe a exprimării ideii compoziţionale. Patina zidurilor îmbătrânite, culoarea pereților măcinați de scurgerea vremii, pictorul o face să vibreze prin folosirea predilectă a roşului grav, pe alocuri domolit şi înnobilat de vreme. Albastrul senin sau mohorât uneori al cerului se armonizează cu pereții clădirilor, ale căror fațade roșii, brune sau albe, uneori cu nuanţe de verde sunt atât de subtil gradate. Toate elementele lucrărilor au un echilibru și o soliditate evidentă, fiind pictate cu știință și un puternic sentiment artistic, realizând o sinteză formală cu calități deosebite de colorist. Picturile transmit imaginea plină de poezie a Veneţiei, al cărei farmec a inspirat multe din creaţiile de seamă ale picturii moderne.

Condruz  optează în creaţiile sale pentru un tip de compoziţie clasică, simplă şi clară, axată pe întretăierea ordonată a orizontalelor şi verticalelor, concentrându-se, cum spuneam, asupra frumuseţilor cromatice. Valoraţia culorii este un punct tare în pictura lui Condruz, trecerea de la coloristica rece la cea caldă trecând prin multiple  nuanţe  pe un fundal întunecat, propriu şcolii olandeze, ce-i permite crearea unui efect tridimensional al subiectului evidenţiat şi îi oferă  flexibilate tehnicii utilizate conferindu-i, totdată,  libertatea de a se juca cu diferite contraste de lumină. Sonorităţile acestor contraste, armonios îmbinate,  conduc la finalitatea unor volume ferm definite, marcate printr-un desen concis solid construit, care este îmblânzit de perspectiva sufletească particulară, de  adâncimea interioară a artistului care explodează dramatic în culorile vii, bogate în nuanţe, din prim-planul lucrărilor sale.

Expoziţii personale

 

  • 1985, Galeria de Artă a Municipiului Bucureşti
  • 1986, Galeria Teatrului Foarte Mic
  • 1987, Galeria Amfiteatru
  • 1988, Galeria Teatrului de Comedie
  • 1990 – 1994, Galeriile Bancoop
  • 1992, Heiman Museum die Widhoven an der Thaia, Austria
  • 1992, Galeria Waldevierte a Sparkasse Bank dn Weidhoven, Austria
  • 1992, Galeria Fundaţiei Menahem Elias a Academiei Române din Viena, Austria
  • 1996, „Mz Daddy′s Gallery”, Baltimore, S.U.A.
  • 1997, Galeria Maison Felix – Montigny les Bretonneaux, Franţa
  • 1998, Mica retrospectivă Condruz la Galeria Băncii Credit Lionaise, Paris, Franţa
  • 2001, Galeriile de Artă ale municipiului Bucureşti
  • 2002, Hotel Sofitel – Club francais, Bucureşti
  • 2002 – 2005, Casa Vernescu, Bucureşti
  • 2007, Galeria Alianţa Artelor, Cluj, la invitaţia Societăţii Colecţionarilor de artă din Transilvania
  • 2010, Galeria Piliuţă, Bucureşti
  • 2011, Parlamentul României, Camera Deputaţilor – Sala Brâncuşi, Bucureşti ;
  • 2012, Cercul Militar Naţional, Bucureşti
  • 2013, Muzeul Muicipiuluii Bucureşti; Muzeul Satului, Bucureşti
  • 2014, Hotel Novotel , Bucureşti
  • 2016, Galeria Orizont, Bucureşti
  • 2018, Galeria Artelor – Cercul Militar Național, București

De asemenea, a participat la numeroase expoziţii de grup, atât în ţară cât şi în străinătate.

Lucrări ale sale fac parte din mumeroase colecţii particulare din ţară (Bucureşti, Constanţa, Sibiu, Cluj), dar şi din străinătate (Italia, Franţa, S.U.A, Spania, Olanda).