Născut pe 8 aprilie 1965 la Bordeaux,Franța, artistul independent Mika Bernard, are o reputație solidă în lumea caricaturii, făcând această meserie de douăzeci de ani.În 1991, a publicat primele desene în presă, ca mai târziu, peste vreo cincisprezece ani, să fie cucerit definitiv de caricatură, după ce a participat la un festival la Limoges.

În 2007, Mika a descoperit un faimos pictor francez în Statele Unite care folosea ca materie primă vinul pentru pânzele sale. „Mi s-a părut că este frumos și mi-am spus că trebuie să încerc și eu să fac caricatură. Dar nu e ușor de făcut ca pictura, pentru că o tușă a pensulei  în plus  și tot crochiul e pierdut.În plus de asta, ai nevoie de mai multe straturi pentru a obține un contrast”, declara artistul într-un interviu.

Mika a ales să facă caricaturi cu vinul roșu de Bordeaux, un material neconvențional, dar cu valențe expresive deosebite, care cere multă măiestrie și o bună stăpânire a tehnicii laviului.

Dar  ce este laviul?

Dicționarul de artă spune:”Laviul (în franceză lavis)

  1. a) specie a graficii de șevalet;
  2. b) tehnică de diluare a tușului negru sau a unei culori de apă vopsea roșcat cafenie închisă, similară lichidului provenit din maruntaile sepiei, slăbirea tonurilor acestora fiind determinată de cantitatea de apă cu care e imbibată pensula, efectul este transparența: se folosește de obicei în combinație cu o altă tehnică liniară, laviul modelând „tăietura” opoziția dintre albul „fondului” și negrul urmei de peniță prin unul sau mai multe tonuri intermediare.”

Ideea nu este nouă, multi artiști fiind tentați de-a lungul timpului să abordeze această tehnică, dar dificultațile întâmpinate nu sunt deloc de neglijat.Și asta datorită faptului că acuarela, tușurile, laviul – sunt tehnici ce trebuie bine stapânite, în care ezitările nu sunt permise și în care primează spontaneitatea tușei. Artistul trebuie să stăpânească o disciplină a gamelor și tonurilor foarte strictă (pata de culoare nu poate fi stearsă). De aceea ,această tehnică picturală a fost folosită, în primul rând,de marii maeștri precum: Leonardo Da Vinci,Rembrandt,Nicolae Grigorescu etc.

Departe de a recurge la un pact cu diavolul , de tipul celui descris de Oscar Wilde în ”Portretul lui Dorian Grey”, artistul Mika Bernard a creat o serie de caricaturi , după o tehnică proprie,unică în lume,înlocuind, tușul și culoarea de apă, cu vinul roșu de Bordeaux ,faimosul ”Grands Crus de Bordeaux”… Artistul exploatează valențele vii și transparențele vinului de Bordeaux ,punând în valoare proprietățile sale volatile,dar mai ales pigmenții săi puternici și densitatea sa remarcabilă.Caricaturile sale unice sunt interesante prin varietatea de motive descrise și prin nuanţele uşoare – de la roşu la violet –  o gamă de culori frumoase care nu pot fi imitate de niciun alt pigment.Toate acestea au transformat experimetul său într-o provocare cu rezultate spectaculoase, stârnind interesul și admirația marelui public.

Mika folosește ”Grands Crus de Bordeaux” desenând sute și sute de caricaturi,la toate evenimentele  la care este invitat : seminarii, nunți, congrese, mese festive,conferințe , expoziții,târguri,adunări generale,show-ri TV etc.

Personajele vizate de ochiul său”asasin” sunt celebrități din lumea politică, showbiz, sport sau cinema,dar și din rândul oamenilor simpli,obișnuiți,pe care artistul îi ”scanează” live, în numai 20-25 de minute, în ciuda faptului că uneori lucrările sale au dimensiuni gigantice: 1.80 m înălțime și 1.20 m lățime.Personalități precum Gérard Depardieu, Alain Juppé, Clovis Cornillac, Franck Ribery etc. au ”defilat” în portretistica sa ,artistul fiind onorat și încântat să le ofere creațiile, fiecăruia, personal.

De remarcat că artistul este și un apreciat showman de televiziune, Mika fiind invitat în mod regulat la emisiunile cu public ale canalelor „Cauet-TV” , TF6, TF1, Franța 3 etc.

Mika Bernard este un caricaturist înzestrat cu toate laturile pozitive pe care un artist ar trebui să le deţină: talent,modestie și o inimă mare… Un artist original,inovator,dispus să dăruiască oamenilor eșantioane de bucurie și încăntare ,pline de umor savuros și expresiv care păstrează parfumul și aroma inegalabilă a vinului de Bordeaux…