MOTTO:  “Me dedico al humor para no llorar”…
                    ”Mă dedic umorului pentru a nu plânge…”
    Guillermo Mordillo (născut pe 4 august 1932), sau mai simplu MORDILLO, este un faimos caricaturist,ilustrator și creator de benzi desenate argentinian, unul dintre cei mai cunoscuți caricaturiști ai anilor ’70.
      Desenele sale – care au fost publicate în ziare și reviste din lumea întreagă, se caracterizează prin culori vii,strălucitoare și, mai presus de toate, printr-un puternic simț al umorului pe care-l emană personajele sale, amuzante și pașnice, în situații cotidiene,de multe ori absurde. Umorul nu este exprimat prin cuvinte, ci prin gesturi, subiectele predilecte fiind dragostea și sportul (în special fotbalul și golful).Printre personajele sale emblematice sunt animalele cu gâturi lungi ,cele mai faimoase fiind  „Les Girafes ( o serie de caricaturi cu girafe în diferite ipostaze comice).În România, Mordillo a ajuns să fie cunoscut datorită revistelor „Pif-Gadget”, care aproape în fiecare număr publicau pe ultima copertă o caricatură semnată de artist.
     Născut dintr-o familie de emigranți spanioli, într-o casă modestă din Villa Pueyrredón ,un cartier din Buenos Aires, Mordillo a jucat fotbal pe stradă și a desenat caricaturi la masa din bucătărie încă de la vârsta de 5 ani.De copil și-a dorit mult să devină caricaturist,spre surprinderea părinților săi care,în cele din urmă,i-au înțeles dorința și l-au susținut . Atras de magia cinematografului, Mordillo şi-a alimentat dragostea pentru caricatură și animație vizionând comediile spumoase ale lui Charlie Chaplin, Buster Keaton și Walt Disney.
      Artistul a dovedit că are un simț al umorului precoce,realizând prima sa caricatură (”Pascasio,cerșetorul”) la vârsta de treisprezece ani.Apoi, adolescent fiind, Mordillo a dat viață unei pagini ilustrate pentru copii, împreună cu prietenul său Enrique Lipszyc (artistul vizionar de mai târziu,pioner al desenelor animate în Argentina,unul din mentorii „Școlii Pan-americane de Artă” – o instituție care s-a bucurat de o mare popularitate în Argentina).
      Cariera sa de ilustrator a continuat cu frecventarea cursurilor Școlii de Jurnalism din Córdoba și Maipú,obținând la vârsta de 16 ani o diplomă de ilustrator.Doi ani mai târziu, a ilustrat o serie de povești pentru copii în cadrul echipei de desenatori de la Burone Bruch , din care n-au lipsit îndrăgitele  povești ”Motanul încălțat” , ”Muzicanții din Bremen” și ”Cei trei purceluși”.În 1952,la numai 20 de ani, artistul a fost co-fondator al studioului „Galas”, specializat în producția de filme de desene animate. Între timp, a continuat să-și dezvolte cariera de ilustrator și a publicat câteva benzi desenate în revistele locale. Mordillo i-a avut ca model pe câţiva dintre marii artiști argentinieni, graficieni,pictori,caricaturiști,autori de benzi desenate, scenariști,precum Eduardo Ferro, Dante Quinterno ( autorul popularului personaj”Patoruzú”), Divito ( „Rico Tipo”) și Lino Palacio ( „Don Fulguencio”).
     La 7 noiembrie 1955, la invitația unui coleg, a lăsat în urmă Buenos Aires-ul și s-a mutat în Lima, capitala statului Peru, unde a lucrat ca designer independent pentru compania de publicitate McCann Erickson. În 1958 a ilustrat, pentru editura ”Iberia„ din Lima, fabulele lui Esop, scrise într-o variantă pentru copii de scriitorul spaniol Félix María Samaniego.A continuat,apoi, să ilustreze cărți pentru copii și felicitări de sărbători, pentru editura ”Hallmark” din Kansas City,S.U.A.
      În 1960,după cinci ani petrecuți la Lima, și-a făcut bagajele pentru a pleca spre New York,considerat o  Mecca a artiştilor plastici.În  Big Apple și-a prezentat dosarul la studiourile Paramount Pictures unde a fost angajat imediat.Aici a realizat scurt metraje de desene animate cu personaje ce aveau să devină faimoase:”Popeye” și ”Little Lulu”.”O experiență bună…”, mărturisea artistul, dar și ”o mare dezamăgire”.Pentru că studioul trecea în acea perioadă printr-o criză economică, artiștii erau constrânși să facă acel gen de animație în care se mișcau doar brațele și expresiile fețelor. Însă,Mordillo ținea morțiș să facă o animație completă și de multe ori l-a bătut gândul să se mute la studiourile Walt Disney, în California. Dar pe 20 august 1963 ,flerul său artistic, intercalat cu dorința de noutate, l-a condus spre o altă destinație, de data aceasta în Europa… Prima sa oprire a fost la Madrid, ca apoi să se stabilească , pe 19 septembrie, la Paris…
Aici,a închiriat o cameră mică la etajul șase, fără lift și cu baie comună. „Am fost fericit”, își amintește artistul,după ce aproape trei ani și-a câștigat existența desenând felicitări de sărbători la Mic-Max Edition.Obosit de rutina muncii sale, și-a dat demisia și a continuat,apoi, să facă ilustrații și mai ales caricaturi, fără cuvinte, cu un personaj nostim – dolofan, cu nasul cârn – aflat adesea în ipostaze surprinzătoare,paradoxale, evidențiate de artist prin folosirea ingenioasă a culorilor clare și curate,personaj care avea să devină emblematic  în lumea caricaturii lui Mordillo.
   În iulie 1966, prima sa caricatură fără cuvinte a fost publicată în săptămânalul ”Le Pelerin” nr. 4368. Cu umorul  său  inconfundabil,Mordillo avea să comenteze mai tărziu: „Când am început să fac caricatură la Paris,personajele mele nu vorbeau pentru simplu fapt că eu nu știam limba franceză. Erau doar scene mute… A fost o idee bună, pentru că vorbind nu le-ar fi putut înțelege nimeni. Așa, ele au putut să spună povești fără să vorbească. A fost mai simplu…“, a admis el.Mai simplu,pentru că tăcerea,   de cele mai multe ori ,este infinit mai elocventă și, adesea, hilară…
Între timp,caricaturile sale au fost din ce în ce mai apreciate fiind publicate în cunoscutele reviste parizene „Lui”, „Paris-Match „, și „Marie-Claire”,ceea ce i-a permis să capete anvergură și să obțină o largă recunoaștere internațională.A colaborat,de asemenea,cu îndrăgita revistă pentru copii „Pif Gadget”, făcând parte din echipa „nouă”,după 1969, an în care revista şi-a schimbat radical înfăţişarea (copertă lucioasă) şi conţinutul (episoadele nu mai erau întrerupte cu enervantele „va urma”) dar şi mare parte din echipă (desenatorii de bază au căpătat dubluri, mult mai slabe ca performanţă, scenariile au pierdut mult din umor)… În condiţiile astea, Mordillo a apărut ca un salvator al umorului şi al desenului de calitate.
      În 1969,la Paris,Mordillo face cunoștință cu Amparo Camarasa,viitoarea sa soție cu care are doi copii: Sebastian Jerome (1970) și Cecile Isabelle (1972).
      În 1974,televiziunea franceză a prezentat o serie de cinci scurt metraje de desene animate , sub semnătura lui Mordillo.În același an,artistul inaugurează o expoziție cu titlul „Lumea orașului”, urmând ca în 1975 să verniseze o mare expoziție, la Barcelona.Tot în această perioadă, reușește să colaboreze cu revista Der Stern și cu televiziunea germană.
     Din 1976 până în 1981, desenele lui Mordillo au fost folosite de artistul sloven Miki Muster pentru a crea ”Mordillo”, o serie de 400 de scurt metraje de animație (300 min.), prezentate ulterior la Cannes și cumpărate de studiourile de televiziune din 30 de țări.
   După experiența franceză, Mordillo au ajuns în 1980 în Spania, în Palma de Mallorca, și a început să-și ”exporte” desenele  în țări precum Italia, Franța, Anglia, Germania, Spania, Portugalia și restul Europei; în Japonia și în diverse locuri din Asia; Australia, Statele Unite, Canada și toată America Latină. Recunoașterea în Argentina a venit din 1997, când a început să-și publice lucrările în suplimentul duminical al ziarului „La Nación”.
   În 1980 ,a fost numit președinte al Asociației Internaționale a Caricaturiștlor și Autorilor de benzi desenate (CFIA), cu sediul la Geneva, Elveția,iar în anul următor participă la atelierul de creație de la Zermatt, Elveția.
    În 1972,Mordillo a publicat seria de albume ”Crazy Cowboy”,”Crazy Crazy,” „Les Girafes” ,”Mordillo Cartoons” și ”Galeon”,iar în 1981 ”Mordillo Football” și în 1987 ”Mordillo Golf”,care a fost editat și în Germania.În total, între 1972 și 2012 artistul a editat peste 40 de albume de caricatură.
   În 2007 ,artistul a experimentat în execuţia lucrărilor sale noi materiale : culorile acrilice, pasteluri și creioane. În anul următor ,împreună cu „”Art Petrus”,a recreat o serie de caricaturi în format HD (high definition). De asemenea, în același an, a publicat o antologie intitulată , ”Mordillo Collection”.
     Mordillo este unul dintre rarii artiști , a cărui activitate a marcat inconfundabil imaginația multor generații și care continuă și astăzi să provoace zâmbetul a  milioane de oameni din întreaga lume, fără a folosi un singur cuvânt.Mordillo  pentru unii este  de anvergura  unui brand  comercial,desenele sale neavând nevoie de semnătură pentru că  sunt ușor  recunoscute și identificabile.
Personajele sale – bărbați, femei și „animale“, toate dotate cu nasul mare,  dar de talie mică și burtoase,cu piciorele ca niște rizomi. conjugă unic și inimitabil, raționalul cu absurdul, posibilul cu inimaginabilul, surprinzînd și astăzi cu poezia și farmecul lor. „Fără toți acești prieteni simpatici  care m-au urmat cu fidelitate de-a lungul a 36 de ani de carieră, aș fi fost teribil de singur. Ei sunt cei care îmi dau curaj și îmi permit să continui să visez.Datorită lor reușesc să fac caricaturile ,altfel, nu aș putea să le fac niciodată, singur…”
    Caricatura lui Guillermo Mordillo nu poate fi explicată ușor,pentru că nu este vorba doar de umor vizual. Desenele lui, precum marile opere de artă, ascund mai mult decât arată. Și adevărul este că ceea ce nu se vede, nu poate avea nimic amuzant. „A face pe oameni să râdă este foarte greu. Umorul este dificil, adeseori  e greu să-l înțelegi,dar multe din desenele mele  trezesc mai degrabă  reflecții asupra vieții, asupra circumstanțelor umane…”declara artistul. Și într-adevăr , paradoxul iubirii, jocurile de pe marginea abisului. orbirea viziunii umane – toate aceste complicate situații au aprins scânteia ingeniozității artei sale.

   Artistul dezvăluie cu umor ,uneori amar, cum oamenii se confruntă adesea cu absurditatea, fericirea și dezamăgirile în viața lor de zi cu zi. Și, de asemenea, cum se poate găsi o ieșire din cele mai grotești situații.Uneori pare simplă, naivă, alteori complicată,aproape de neimaginat ,dar în cele din urmă, ieșirea este izbăvitoare…Limbajul grafic al artistului  este o îmbinare sui-generis  între caricatura de presă,  desenele animate, benzile  desenate și ilustrație , o lume babeliană lipsită de cea mai mică nuanță de vulgaritate. Un amestec unic de tandrețe sentimentală și minte obraznică  , de la  o poveste de dragoste de modă veche în care erotismul e  abia schițat ,până  la amuzantul prozaic, cu accente de eternă poezie,uneori surréaliste.  Acest lucru nu-l împiedică pe Mordillo să propună o viziune sensibilă și  lucidă asupra  lumii,o privire ușor ironică și  indulgentă față de  micile răutăți obișnuite din jurul nostru  ,dar în același timp,necruțătoare față de răutățile gratuite și cu cei care acceptă să fie curieri ai acesteia.

„Nu sunt un intelectual, nu am studiat la o universitate de prestigiu. Arta mea vine din instinctul meu“, mărturisește artistul,”iar instinctul la oameni este la fel peste tot în lume.Chinezi, japonezi, argentinieni, germani… toți sunt la fel. Este un privilegiu de a comunica cu oameni a căror limbă nu o vorbesc și sunt atât de diferiți de mine.Faptul că eu îi înțeleg pe ei, asta e excepțional”…
De peste  cinci decenii, arta lui Mordillo vorbește lumii,construind în conștiința oamenilor  un bastion pentru a face față durerii și dificultăților vieții. „Eu mă dedic umorului pentru a nu plânge”,declara recent Mordillo, într-un ton calm și prietenos, ca și personajele lui iubite.
Astăzi,la 86 de ani,artistul petrece zece ore pe zi în biroul său din Monaco, micul oraș-stat în care toată lumea este bogată și fericită,dar chiar și așa, bucurându-se de securitatea și confortul acestei rezidențe ultra-top, este sigur că somptuosul principat nu are nimic de invidiat față de Vila Pueyrredón. Ce glumă bună, nu ?
PREMII:
• 1969 Silver Medal at the V International Biennale of humorous designs at Tolentino
• 1971 Loisirs Jeunes Award, Paris
• 1971 Critici En Herba Award, Bologna, for the children’s book Pirate ship
• 1972 Silver Medal of the first International Festival of Humorous Designs in Sarajevo
• 1973 Phénix de l’Humour, Paris
• 1974 Association of Argentine Designers Award
• 1976 El Gaucho Award, Köln
• 1976 Nakamori Award, Tokyo, for the children’s book Crazy Cowboy
• 1977 Best Cartoonist of the year at the Salon International de l’Humour in Montreal
• 1977 Palme d’Or at the 31st International Festival of the Humor of Bordighera
• 1983 Palme d’Or at the 36th International Festival of the Humor of Bordighera
• 1985 Andersen Award at Sestri Levante
• 1995 Gold Medal at the 18th International Tolentino Fair of Humour