În perioada 4-27 august 2018, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, are loc a VI-a ediție a Salonului Internațional de artă naivă „Gheorghe Sturza”, manifestare organizată de Centrul de Creație – Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, Muzeul Județean și Uniunea Creatorilor de Artă-Filiala Iași.

Participă 51 de creatori de artă naiva cu aproape 100 de lucrări din Lituania, Cehia, Serbia, Franța, Ungaria, Polonia, Israel și România. De la Brăila participă cu câte două lucrări de pictură Ruxandra Ciupercă – Ruxy și Dumitru Ștefănescu-Ștef. La vernisaj prezentarea manifestării a fost facută de criticul de artă iesean, Mihai Păstrăguș.

Cu această ocazie a fost lansat albumul Gheorghe Sturza, ce cuprinde lucrari din expoziție, iar participanții au primit diplome și medalii.