Valentin Druzhinin este un caricaturist care s-a născut la 23 februarie 1951 în satul Kyzyl-Su, regiunea Krasnovodskaya din Turkmenistan.

Druzhinin a publicat prima sa caricatură la vârsta de 14 ani în 1965 în revista umoristică republicană „Tokmak”.

În 1972 s-a stabilit în orașul Zaporozhye din Ucraina, unde a fost ales membru al Ligii Artiștilor din Ucraina,obținând și titlul de Artist de Onoare al Ucrainei.Aici a lucrat la ziarul „Komsomolets Zaporozhye” din 1975 până în 2002. Druzhinin a avut colaborări artistice,atât în cinematografie cât și în televiziune, în orașele Krasnovodsk și Zaporozhye.

Din 2002, s-a mutat la Moscova răspunzând unei oferte de a lucra la ziarul Komsomolskaja Pravda.
Valentin Druzhinin a publicat peste 4000 de caricaturi în ziare și reviste din Rusia,China,Germania, Republica Cehă, Polonia ,România și Iugoslavia.

A fost Președintele clubului de caricaturiști „Carousel” din 1983 până în 1997.
A participat, începând cu 1987, la peste 130 de concursuri,festivaluri și saloane naționale și internaționale de caricatură,organizate în Rusia și în strainătate la care a obținut peste 100 de premii și mențiuni.A avut expoziții personale de caricatură în Rusia,Ucraina,SUA, Polonia, Turcia, Iugoslavia.

În prezent locuiește în Moscova colaborând cu lucrările sale la mai multe publicații moscovite.

Mai multe lucrări semnate Valentin Druzhinin, puteți vedea pe site-ul resistart.ir/.